Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Echipamentele Krone pentru multimodal permit obținerea de subvenții de la statul german

Deoarece înscrierile pentru a beneficia de subvenții din partea statului german pentru înnoirea flotelor de transport cu vehicule prietenoase cu mediul, conform programului ENF 2021, au început la final de ianuarie, Krone ține să amintească de tehnologiile sale care permit creșterea semnificativă a eficienței operaționale și deci reduc consumul de energie: echipamente ce permit folosirea semiremorcilor în transport intermodal sau paneluri laterale aerodinamice.

Krone se prezintă ca lider de piață pe segmentul transportului intermodal, unde activează de peste 10 ani, și se mândrește cu vehicule rezistente și foarte stabile, capabile să facă față cerințelor mecanice și care au fost testate din punct de vedere al eficienței în contextul Efficiency Run, împreună cu Daimler, de unde a rezultat un potențial de reducere a consumului de carburant de până la 15%.

În principiu, ministerul german al infrastructurii și transportului spune că se poate aplica pentru subvenții la achiziția unor semiremorci cu potențial de reducere a consumului de energie numai dacă se cumpără și un camion și se aduce dovada casării celui vechi, iar suma maximă ce poate fi primită este de 5.000 de euro sau 60% din investiția pentru echipamentele adiționale.

Articole similare

Ad