Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

În UK nu se mai pot folosi anvelope mai vechi de zece ani pe vehiculele grele

O interdicție din partea Regatului Unit de a folosi anvelope cu vârsta de peste 10 ani pe osiile față ale camioanelor, autobuzelor și autocarelor, a intrat în vigoare la 1 februarie 2021, după cum precizează www.gov.uk. Modificarea legii permite DVSA să emită interdicții în cazul în care, la inspecțiile tehnice anuale, vor fi găsite pe mașini astfel de anvelope.

Interdicția vine ca urmare a unei cercetări comandate de Departamentul pentru Transporturi (DfT) încă din 2013, care a relevat că anvelopele îmbătrânite suferă de o coroziune suficientă pentru a provoca defecțiuni. Discuțiile pe această temă s-au intesificat în ultimul an, deci companiile au avut timp să își actualizeze sistemele de management al anvelopelor înainte de modificarea legii.

Noua reglementare face ilegală montarea anvelopelor mai vechi de 10 ani și pe microbuzele cu 9 până la 16 locuri pentru pasageri. De asemenea, regulamentul se aplică și anvelopelor reșapate, data marcării reșapării urmând să ajute la identificarea vechimii anvelopei.

Dacă la o verificare a DVSA, sunt găsite în poziții interzise anvelope cu vârsta peste 10 ani,  acestea vor fi considerate periculoase și vor atrage o notificare de interdicție marcată „S”.  DVSA adaugă și că, dacă aceste anvelope nu afișează un cod de dată al producătorului lizibil, ele vor fi respinse și vor trebui înlocuite.

Responsabilitatea îi revine operatorului să se asigure că deține un sistem adecvat de gestionare a anvelopelor și că ia în considerare în mod regulat riscurile asociate cu utilizarea anvelopelor mai vechi, chiar dacă legea permite acest lucru.

În cazul în care anvelopele mai vechi de 10 ani sunt utilizate în mod legal pe alte poziții ale roților, ar trebui să se înregistreze vârsta lor și să se finalizeze o evaluare specifică a riscului care să ia în considerare distanța, viteza și condițiile de încărcare în care vehiculul va funcționa. În plus, și șoferul ar trebui să identifice deteriorarea sau uzura vizibilă a anvelopelor la verificările lor. La inspecție, se va lua în considerare deteriorarea vizibilă a anvelopei pentru a decide dacă șoferul este vinovat. Proprietarii-șoferi vor fi considerați, de asemenea, vinovați de vârsta anvelopelor sau de infracțiuni de marcare, indiferent că deteriorarea este sau nu vizibilă.

Articole similare

Ad