Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Fondatorul Alfredo Seafood intră pe piața de logistică și transport cu Frigonet Logistics

Divizia Frigonet Logistics, ce aparține familiei de antreprenori Dărmănescu, a intrat pe piața de logistică și de transport național cu temperatură dublu controlată în urma unei investiții de 500.000 de euro. Frigonet Logistics devine astfel unul dintre puținii jucători care oferă servicii de transport cu temperatură controlată atât pentru alimente congelate, cât și refrigerate, în toate zonele țării. „Investițiile în transportul cu dublă temperatură controlată sunt mai mari cu aproximativ 15-20% decât în condiții cu o singură temperatură. Acesta este principalul motiv pentru care suntem printre puținele companii care au o asemenea activitate”, a punctat Mihai Cristian Dărmănescu. „Avem o experiență de peste 10 ani în distribuția peștelui proaspăt, care este unul dintre cele mai complexe produse din punct de vedere logistic. De asemenea, avem în portofoliu și produse congelate și refrigerate. Inițial, am înființat Frigonet Logistics strict pentru transportul produselor Alfredo Seafood, iar apoi am realizat că pe piața locală de transport și distribuție la temperatură controlată există un gol, o nevoie foarte mare de servicii neacoperită.“

Frigonet Logistics asigură transportul pe rute interne și depozitare în hub-urile din București, Cluj-Napoca, Bacău și Constanța. La începutul lui 2021, divizia și-a dublat flota auto, de la 15 la 30 de autospeciale frigorifice, în timp ce numărul de clienți a ajuns la circa o sută. Reprezentanții companiei și-au propus atingerea unei cifre de afaceri de un milion euro în 2021.

Articole similare

Ad