Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

XXXLutz închiriază 6.000 m2 în depozitul WDP din Dragomirești

XXXLutz a închiriat un spațiu de depozitare de 6.000 m2 în depozitul de clasă A al WDP din Dragomirești, în nord-vestul șoselei de centură a Bucureștiului, pentru a optimiza aprovizionarea magazinelor sale de amenajare a locuinței XXXLutz Militari și Pallady. Tranzacția a fost intermediată de consultantii Dunwell, agenție de real estate specializată exclusiv în brokeraj industrial din România.

“Am trecut printr-un proces intensiv de rebranding în ultimele luni, atât în ce privește amenajarea magazinelor cât și schimbarea și extinderea portofoliului de produse. De curând a avut loc  deschiderea oficială a celor 2 magazine din România sub noul brand și ne-am bucurat să ne putem întâmpina clienții cu un sortiment extrem de variat, de peste 20.000 de produse de mobilier și decorațiuni. Tot pentru acest an este planificată și lansarea noului magazin online, în noul format, iar odată cu lansarea acestuia anticipăm o creștere substanțială a numărului de comenzi odată ce produsele noastre vor putea fi accesibile clienților din întreaga țară”, a declarat Mirela Secoșan, director economic și purtător de cuvânt XXXLutz România.

WDP a ajuns prin această închiriere la un grad de ocupare de 100% a depozitului său din Dragomirești, cu o suprafață de peste 80.000 m2. “Ne bucurăm să extindem relația cu XXXLutz și in București, după deschiderea huburilor din Timișoara și Oradea, XXXLutz închiriind  un spațiu de depozitare perfect compatibil cu nevoile lor actuale. Prin închiderea acestei tranzacții, am ajuns la o ocupare completă a spațiului din Dragomirești și suntem pregătiți de extindere. Portofoliul WDP are grad de ocupare de 98% în acest moment și ne extindem în 7 din parcurile deja dezvoltate”, spune Dana Bordei, Commercial Director WDP.

Potrivit experților Dunwell, odată cu creșterea semnificativă a lucrului de acasă (WFH), a crescut și cererea de mic mobilier și decorațiuni, care să le asigure oamenilor spații plăcute și ambiente productive. Mulți fie au redescoperit pasiunea pentru bricolaj, folosind această activitate ca metodă de a elimina stresul și de a petrece mai mult timp cu familia, fie au preferat să-și „producă” ei propriile aranjamente sau amenajări. Proiectele de DIY care implică tot mai mulți oameni, de la începutul pandemiei, sunt cele de gătit și/sau preparat conserve, amenajări interioare și/sau diverse reparații în casă, grădinărit, dar și reciclat, toate acestea necesitând materia primă și unelte/ustensile specifice, rezultând astfel extinderea magazinelor de profil.

Articole similare

Ad