Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

AHK România: Contractare cu 10% a schimburilor comerciale româno-germane

Conform datelor publicate de Oficiului Federal de Statistică (Destatis), volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România a scăzut puternic, cu 10%, ca urmare a coronacrizei. Exporturile totale către România au fost anul trecut în valoare de 15,8 miliarde de euro (-5,9% față de 2019), iar importurile au însumat 13,5 miliarde de euro (- 14,4%). Cu un volum comercial bilateral de 29,36 miliarde de euro în 2020, România se situează pe locul 19 în rândul partenerilor comerciali ai Germaniei, potrivit rezultatelor preliminare. Principalul partener comercial al Germaniei este China, cu un volum total de 212 miliarde de euro, urmată de Țările de Jos (173 miliarde de euro) și SUA (171,6 miliarde de euro).

După o scădere accentuată a schimburilor comerciale în aprilie și mai 2020, în septembrie a început o redresare vizibilă, care a continuat până la sfârșitul anului. Deși al doilea semestru a fost marcat de incertitudini din cauza restricțiilor impuse de pandemie, comerțul bilateral s-a redresat mai bine decât se estimase. „Suntem încrezători că redresarea schimburilor comerciale din a doua jumătate a lui 2020 va continua și în 2021. Totul depinde însă în continuare de evoluția pandemiei. Cu îngrijorare pentru circulația mărfurilor și, prin urmare, pentru lanțurile de aprovizionare, urmărim măsurile de închidere a unor frontiere, cum a fost cea către Republica Cehă”, spune Sebastian Metz, director general al AHK România. „Companiile germane din România privesc cu mare încredere evoluția economică a României, mai ales având în vedere fondurile europene care îi stau la dispoziție – având totodată mari așteptări din partea Guvernului, și anume implementarea reformelor anunțate pentru următorii patru ani. Avem multe oportunități în această țară și potențialul este mare. Acum trebuie să depunem toate eforturile pentru a le fructifica”, rezumă Metz starea de spirit a economiei germane din România.

Articole similare

Ad