Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Decontarea directă va reduce oligopolul și va fi în avantajul clienților

Piața asigurărilor nu a fost atât de afectată de pandemie pe cât s-a estimat inițial, astfel că 2020 s-a încheiat chiar cu o ușoară creștere, de 5% față de anul precedent, rezultată nu din majorări de tarife, ci din creșterea parcului auto nou asigurat. Pentru 2021 se așteaptă schimbări legislative importante, printre care decontarea directă la polițele RCA, care a stârnit și cele mai mari controverse. În fapt, decontarea directă pune ordine pe piață, în sensul în care fiecare asigurat va primi servicii a căror calitate va fi proporțională cu prețul primei de asigurare plătite. Nici vorbă de o explozie a tarifelor sau de alte scopuri „ascunse”.

Piața asigurărilor din România a trecut relativ bine peste pandemie, iar pe fondul creșterii asigurărilor de sănătate și a celor de garanții se așteaptă menținerea unei evoluții pozitive și în perioada următoare. Despre provocările aduse de 2020, despre principalele modificări legislative preconizate să se concretizeze anul acesta – cu impact direct asupra asigurărilor obligatorii de răspundere civilă (RCA), cel mai mare segment raportat la total piață – dar și despre previziunile pentru 2021 am discutat cu Viorel Vasile, CEO Safety Broker.

Tranzit: Care a fost impactul Covid-19 asupra pieței asigurărilor în 2020?

Viorel Vasile: Ca în orice fenomen de amploare recent instalat, și în pandemia Covid-19 a existat o scurtă perioadă de reducere a subscrierilor (aprilie și partial martie 2020), urmată de o acomodare la noul model de business și relansarea acestuia. Având în vedere faptul că pentru 2020 nu există încă date auditate, putem lua în calcul pentru comparație primele 9 luni din 2020 versus perioada similară din 2019. Astfel, în intervalul ianuarie-septembrie 2020 s-a înregistrat o creștere a subscrierilor pentru asigurări generale non-viață (AG) și asigurări de viață (AV) cu 4,8%, iar dacă ne raportăm doar la AG, creșterea este mai substanțială, de 6,3%. Având în vedere trendul ascendent din ultima perioada a anului trecut, ne așteptăm ca subscrierile din AG să aibă o creștere de circa 8%. Dacă ne raportăm la evoluția 2018-2019, când s-a înregistrat o creștere de 8,5% la subscrierile de AG, observăm că impactul Covid-19 asupra pieței asigurărilor a fost destul de mic.

Asigurările obligatorii RCA nu au fost influențate substanțial, atât datorită caracterului obligatoriu (un vehicul chiar și neutilizat poate crea pagube „prin fapta lucrului”), cât și datorită unor vicii ale legii (polița RCA nu poate fi suspendată, deoarece nu există proceduri ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor, Autorității de Supraveghere Financiară – ASF – și Ministerului Dezvoltării).

Subscrierile RCA în primele 9 luni ale anului trecut au crescut cu circa 4,6% față de perioada similară din 2019 (în 2019 creșterea a fost de 6,5% comparativ cu 2018), în contextul în care prima medie anualizată a fost cvasiconstantă (cu o scădere minoră, de până la 1%). Și polițele casco au un volum de prime de asigurare în creștere în perioada ianuarie-septembrie 2020, de 3%. „Vedetele” 2020 au fost asigurările de sănătate (+26%) și de accidente (+20%). În același timp, datorită absorbției de fonduri europene, piața a fost completată de asigurările de garanții.

Un aspect pozitiv este faptul că frecvența daunelor a scăzut, și în contextul perioadei de lockdown. Sincer, cu toții estimam o depreciere de 30% și, în final, am terminat pe plus. Este adevărat însă că, dacă nu ar fi fost Covid-19, piața asigurărilor ar fi crescut probabil cu peste 10% în 2020 comparativ cu 2019.

Foarte important, creșterea cu care s-a încheiat anul nu a fost generată de o majorare de tarife, ci dimpotrivă; pentru RCA este o diminuare de costuri la încasări.

S-a constatat o scădere a apetitului pentru asigurări facultative non-life?

A fost o suspendare temporară a ratelor pentru aceste asigurări pe perioada celor 3 luni de stare de urgență, după care activitatea s-a reluat și plata ratelor a fost făcută. În special în cazul clienților persoane juridice nu s-au înregistrat renunțări la polițe. Foarte multe dintre mașinile noi cumpărate sunt în sistem leasing, iar banca se asigură că se plătesc polițe casco pe toată durata contractului.

Cum apreciați introducerea măsurii de decontare directă în cazul polițelor RCA?

Decontarea directă, care ar putea fi introdusă prin modificarea legii RCA nr. 132/2017, este un concept nou în România. Italia a înregistrat în anii ’90 o situație similară cu cea în care suntem noi în prezent și a adoptat aceeași măsură. Sper că acest mic oligopol existent pe piață se va diminua și sper să avem mai mulți jucători. Din cei 9 asigurători care activează pe piața RCA, doi au peste 70% dintre clienți, ceea ce nu este în regulă pentru consumatori. Sperăm să avem 4-5 asigurători interesați să intre în această competiție.

Cred că cei care sunt împotriva decontării directe nu au înțeles ce presupune aceasta. Este normal ca fiecare client să beneficieze de serviciile asigurătorului pe care și-l alege. Până acum, cei mai mulți au ales polița RCA orientându-se exclusiv către preț, deoarece serviciul cumpărat nu îi impacta deloc. Acum, prin decontarea directă, asiguratul este la adăpost: își alege asigurătorul dorit și știe că își primește despăgubirea în 10 zile, iar firma sa de asigurare se îndreaptă prin regres împotriva asigurătorului celui care a produs dauna. Practic, firmele de asigurare trebuie să se înțeleagă între ele cu privire la proceduri și plăți. În plus, legea vine și cu avantajul posibilității recuperării banilor prin intermediul unui executor judecătoresc, în cazul în care plata nu este efectuată în 10 zile.

În urmă cu 5 ani am avut o situație similară, cu cei doi mari asigurători – Astra și Carpatica – ce dețineau cea mai mare pondere în piață. ASF a avut o atitudine autoritară, cele două firme au fost împinse în faliment, celelalte companii au crescut prețurile, iar de aici lucrurile s-au inflamat. Apariția tarifului de referință a reglat piața și, deși la momentul respectiv toată lumea era îngrijorată că societățile de asigurare vor vinde peste acest indicator, acum suntem cu 30% sub. Este clar, prin urmare, că orice intervenție arbitrară rezolvă lucrurile doar pe termen scurt. Într-o economie de piață trebuie să lăsăm consumatorului dreptul de a alege și totul se va regla de la sine. Poate că acesta chiar își dorește o poliță ieftină, dar datoria noastră este de a-l informa că serviciul oferit este pe măsura investiției făcute.

Cât de stabilă este piața RCA, având în vedere și gradul mare de expunere pe acest tip de asigurări a două societăți de pe piață?

Amenzile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) le-a dat City Insurance sunt mai mult de natură procedurală și nu țin de capital sau de neplata daunelor. Deci acest lucru nu reprezintă punctual un motiv de îngrijorare. Pe de altă parte, principala problemă este faptul că doi jucători – City Insurance și Euroins – dețin peste 70% din total piață și, din cauza volumelor foarte mari, nu fac față – din punct de vedere logistic – tuturor solicitărilor; își plătesc daunele, însă cu întârziere, la 30 de zile în loc de 10 zile, spre exemplu, și încalcă legislația. Tocmai din acest motiv, o schimbare a legislației prin introducerea decontării directe ar putea să determine clientul să fie mai atent și să-și aleagă un asigurător care plătește bine daunele. Practic, decontarea directă presupune ca în caz de accident păgubitul să se îndrepte spre compania de asigurări de unde și-a cumpărat polița RCA. Societatea respectivă suportă costul reparației și apoi își recuperează cheltuiala de la asigurătorul celui care a produs dauna.

În prezent, faptul că prețul mediu la care se vând polițele RCA de către cei doi lideri de piață se situează sub tariful de referință calculat de ASF din 6 în 6 luni ar trebui să dea de gândit. Vorbim de un ecart de aproximativ 30%, iar tariful de referință este calculat în funcție de niște indicatori stricți și lasă o marjă minimă de profit pentru asigurători. Cum de avem prețuri cu mult sub acest indicator este dificil de explicat: volumele mari nu acoperă deficitul de 30% și se mizează doar pe faptul că nu se vor despăgubi atâtea daune câte polițe s-au vândut.

Am putea asista la o creștere a tarifelor la RCA?

Este în regulă să crească tarifele, atâta timp cât se oferă servicii de calitate. Răspunderea mea ca broker este să ghidez clientul către un asigurător care să îi plătească despăgubirea la timp. Dacă intermediez o poliță la o societate unde nici măcar nu poate să își deschidă dosarul de daună, atunci am și eu o problemă morală. Prin măsura decontării directe, fiecare își alege serviciul de care dorește să beneficieze și plătește tariful aferent.

Putem să realizăm o schimbare de paradigmă: nu mai cumpărăm doar preț, ne uităm și la calitate. Iar calitatea nu o mai livrăm altora, ci nouă înșine.

Strict legat de clauza de decontare directă, costul introducerii acesteia în polița RCA nu va fi mare. Sunt societăți care au comunicat deja un tarif suplimentar fix, legat de gestionarea dosarului de daună, în valoare de 88 de lei. În niciun caz nu vorbim de creșteri procentuale din valoarea polițelor.

Ar putea să scadă volumul de asigurări casco odată cu introducerea decontării directe?

În decontarea directă luăm o parte din rolul poliței casco. Dacă asigurătorii au în vedere să elimine această prevedere din polița casco, atunci casco s-ar putea ieftini. Există riscul ca o parte dintre clienți – mai ales persoane fizice – să nu își mai facă deloc această poliță, deoarece unul dintre rolurile ei era de a asigura o reparație fără bătăi de cap în caz de accident provocat din vina altuia, societatea de asigurare urmând să își recupereze prin regres valoarea daunei.

Decontarea directă poate fi privită însă și ca o oportunitate, din acest punct de vedere. Pe piața din Germania există o poliță „motor” – un RCA pe care se înglobează și o poliță casco, și una de accidente rutiere, tractare etc. O poliță auto similară adoptată în România – posibilă doar în contextul modificării legislației – ar putea permite o mai mare flexibilitate în configurarea poliței de asigurare, adaptată la nevoile punctuale ale clientului.

Cum apreciați impactul Brexit-ului pe piața de asigurări?

Până la acest moment, pași importanți în acoperirea daunelor ca urmare a îmbolnăvirii/pozitivării cu Covid-19 au parcurs asigurările travel &storno (pagube financiare ca urmare a îmbolnăvirii cu Covid). Cel puțin două companii sunt active pe acest segment.

În ceea ce privește asigurarea de marfă (CMR), există încercări timide de acoperire a unor cheltuieli legate de pandemie: costuri suplimentare cu conducătorul autovehiculului (cazare, diurnă) sau cu vehiculul (cheltuieli suplimentare cu carburanți, dezinfectare). Chiar dacă despăgubirile sunt limitate la câteva sute de euro, reprezintă un prim pas pe acest drum.

Altfel, polița CMR este valabilă pentru orice tip de transport, indiferent că vorbim de spațiul comunitar sau din afara Uniunii Europene. Orice probleme de procedură care ar putea apărea, generate de noile formalități vamale, se vor putea rezolva punctual. Iar în cazul unor probleme repetitive sunt convins că polița CMR se va putea completa cu alte clauze necesare.

Cum a evoluat „relația” dintre asigurători și service-uri? Cum ar putea fi aceasta influențată de procedura decontării directe?

Odată cu introducerea decontării directe se speră că se va reduce cota de piață a principalilor furnizori, reparațiile se vor direcționa practic și către ceilalți asigurători, iar presiunea pe primii doi va scădea. Strict legat de relația dintre service-uri și asigurători vedem aceeași „prietenie veșnică”, astfel că toate probleme se rezolvă doar în instanță (după aproximativ doi ani de judecată și cu penalitățile aferente de 0,2% pe zi). Este necesar ca reprezentanții celor două părți să se așeze la masa negocierilor. Nu este rolul ASF să intermedieze asemenea discuții comerciale și să reglementeze o piață de care nu răspunde. Nu cred că pot fi stabilite tarife de referință la reparații, deoarece fiecare agent economic are elemente de cost diferite, de care trebuie să țină seama în elaborarea prețurilor. Vorbim totuși de o piață liberă.

În ceea ce privește discuția în jurul service-urilor reparatoare care „umflă” prețurile, trebuie să intervină și clientul și să aibă o atitudine responsabilă. În afaceri trebuie să avem și moralitate.

Cum va evolua piața de asigurări în 2021?

Așa cum am avut prima lună, direcția va rămâne aceeași: creștere mare pentru sănătate, garanții și, într-o pondere mai mică, RCA. Subliniez, creșterea legată de RCA nu va fi dată de o majorare a tarifelor, ci de vânzările auto. Per ansamblu, dacă nu vor fi surprize neplăcute legate de pandemie, probabil că piața va înregistra anul acesta o creștere de 10% comparativ cu 2020. Cert este că la finalul anului trecut nu am avut creșteri de preț la RCA, ci chiar o scădere a primei medii cu 0,2-0,3%.

Articole similare