Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transporturi rare, oportunități mai mari pe timp de criză

Pentru TreiRo volumul de activitate din 2020 a fost la nivelul din 2019, dar nu pentru că pandemia nu a afectat piața de transport de produse petroliere, de gaz lichefiat și de butelii, ci pentru că firma a adăugat la aceste domenii de activitate unul nou: transportul de gaze criogenice. Directorul general al companiei, Simone Sala, consideră că diversificarea activității este esențială în această perioadă atât de dificilă pentru agenții economici – pentru că atunci când unul dintre domenii nu merge te bazezi pe celelalte – și este în continuare deschis spre noi oportunități, deși nu are, în viitorul apropiat, o industrie anume pe care o vizează.

Până în 2019, transportul de produse petroliere standard, benzină și motorină, reprezenta circa 90% din volumul total al TreiRo, iar în prezent a ajuns la 75%, restul fiind deținut de contractele noi pentru transport de gaze criogenice. Firma a avut la un moment dat și o divizie de transport de produse alimentare pentru Lidl, dar între timp a renunțat la această activitate.

Transportul de gaze criogenice, o activitate de viitor

Gazele criogenice (oxigen, azot, hidrogen, dioxid de carbon) se folosesc în spitale (oxigen medical) sau în producție, deci dacă economia își revine producția va crește și comenzile de transport vor fi și ele mai mari. Iar în cazul produselor petroliere la fel, când crește producția cresc numărul de locuri de muncă, nivelul de trai și mobilitatea, deci și nevoia de transport de carburant.

Transportul de gaze criogenice se face la temperaturi foarte scăzute, de la -100 până la -200 OC, în semiremorci cisternă mult mai scumpe decât cisternele pentru produse petroliere, și a căror întreținere este mai costisitoare, însă care au și o durată de viață mai mare. Din cauza investiției uriașe, dar și pentru a se asigura de starea lor tehnică și de respectarea condițiilor de transport, toate firmele din lume din acest domeniu au propriile lor cisterne, așa cum explică Simone Sala. Iar clienții români nu fac excepție, deci TreiRo le pune la dispoziție doar autotractoarele. În ceea ce privește cele 130 de cisterne pentru transport de produse petroliere și gaz și cele 10 vehicule pentru transport de butelii, ele aparțin toate TreiRo, alături de 150 de camioane.

Ce atuuri au recomandat, în aceste condiții în care clientul vine cu propriile cisterne, firma de transport? „Faptul că suntem prezenți în România din 1998, deci avem experiență și tradiție pe piață, ca să nu mai vorbim de faptul că proprietarii companiei lucrează în transport încă de după al Doilea Război Mondial. Standardele noastre de calitate sunt înalte, reputația este bună, angajații sunt profesioniști și bine pregătiți, iar recrutarea șoferilor se face după criterii foarte stricte, deoarece siguranța este principala prioritate pentru noi.“

În afară de cunoștințele lor anterioare, șoferii care au ajuns să facă transport de gaze criogenice au urmat și un training de două luni la clienți.

Achizițiile planificate în 2020 au fost și realizate

În ciuda crizei sanitare, TreiRo și-a respectat în 2020 planul de investiții, cumpărând 19 autotractoare Iveco și nouă Renault Trucks, alături de șase cisterne Magyar de ultimă tehnologie, cu sistem electronic de compensare a temperaturii și pompă pentru descărcarea la sol sau la distanțe mari, de 40-50 m, și o cisternă Kässbohrer de capacitate mică.

Alegerea autotractorului se face în funcție de particularitățile fiecărui contract, pentru care nu răspund la fel de bine două modele diferite. Camioanele au fost achiziționate toate cu servicii de conectivitate, garanție extinsă la patru ani, contract de service și training pentru conducătorii auto, astfel încât aceștia să se obișnuiască rapid cu sistemele din dotarea vehiculelor moderne și să le poată folosi eficient. În plus, TreiRo are și un master driver care organizează periodic seminarii cu șoferii firmei, analizează consumul fiecăruia și folosirea accelerației, a frânării și a altor sisteme de asistență și face training suplimentar cu cei care au nevoie.

Conducătorii auto se declară mulțumiți și de modelele Iveco, și de Renault Trucks, care se conduc ușor și au tehnologie simplă, dar eficientă.

În 2021 TreiRo își propune să înlocuiască unele vehicule al căror contract de leasing operațional se încheie și să mai facă și alte achiziții, deoarece „am mare încredere în 2021, după un 2020 slab și deprimant pentru toată lumea. Acum toți vrem să ne mișcăm mai bine și cred că se va întâmpla asta, cred că toate domeniile în care suntem implicați vor înregistra creșteri, mai ales dacă se va înțelege necesitatea vaccinării și dacă aceasta va merge bine în primele 4-5 luni. Și dacă vom câștiga noi contracte vom adăuga la investițiile pe care le planificăm acum. Mă aștept, așadar, la un an foarte bun, dar este dificil de făcut previziuni și nici clienții nu știu ce vor face pe termen mai lung.“

Volume peste cele din 2019, în ciuda pandemiei, datorită contractelor noi

Aprilie și prima parte din mai au fost pentru TreiRo cea mai dificilă perioadă din 2020, cu o scădere considerabilă a cifrei de afaceri, dar fără să fie camioane trase pe dreapta sau angajați în șomaj tehnic – „aceasta este politica noastră, deoarece cred că trebuie să le garantăm oamenilor un salariu fix, deși pentru noi a fost un efort financiar mare. Dar a fost ca o investiție în personal.“

În restul anului însă scăderea a fost recuperată și până la final, inclusiv datorită contractelor noi, cifrele au fost în ton cu ce s-a estimat inițial și peste valorile din 2019. În ceea ce privește tarifele de transport, ele nu au cunoscut fluctuații din cauza pandemiei, ci numai în urma ieftinirii motorinei.

În perioada stării de urgență certificatele ADR ale șoferilor s-au prelungit automat, după care examenele s-au reluat, iar activitatea firmei nu a fost afectată, deoarece acestea nu expirau în același timp pentru mai mulți angajați.

TreiRo lucrează cu echipaje pe toate camioanele, pentru a eficientiza folosirea lor, ajungând astfel la 12.000-13.000 km/lună, față de circa 8.000 km/lună cu un singur șofer, adică „o medie suficientă pentru România, unde, din păcate, drumurile nu sunt deloc bune“. Din cauza gradului mare de specializare a mărfurilor, returul se face adesea cu cisternele goale, dar pentru vehiculele alocate în apropierea unor depozite numărul de kilometri pe gol este totuși mai mic.

De la 6 la 20 de ansambluri în Bulgaria în 3 ani Grupul din care face parte TreiRo este prezent din 2017 și în Bulgaria, o piață pentru care manager este tot Simone Sala, și unde face deocamdată doar transport de produse petroliere cu 20 de ansambluri, pentru unele dintre cele mai mari companii din domeniu: Rompetrol, Gazprom ș.a. Firma intenționează să se extindă și aici și să ofere și servicii de transport de gaze criogenice.

Articole similare