Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Criză de capacitate pe piața de transport în camioane complete

Reprezentanții asociației poloneze de transport și logistică TLP avertizează politicienii „care distrug economia europeană“ că în prezent multor transportatori le este teamă să mai preia curse și în curând situația lor se va agrava din cauza prevederilor din Pachetul Mobilitate.

În plus, așa cum arată un raport realizat în noiembrie 2020, la cererea TLP, de profesorul Peter Klaus, consultant al Institutului Fraunhofer și colaborator al Universității Tehnice din München pentru Singapore, arată că Europa se va confrunta cu o criză de vehicule pentru transport în camioane complete (FTL), previzibilă în așteptarea Pachetului Mobilitate, dar accelerată de pandemie.

52% dintre cei chestionați în vederea realizării acestui raport au declarat că au deja probleme cu disponibilitatea vehiculelor, și ei se împart în două categorii: expeditori mari pan-europeni sau transportatori mari care au flote proprii și care sunt localizați mai ales în Europa de Est, dar care folosesc constant și subcontractori, firme mai mici și în general tot din est. Pe de altă parte, cei care nu se plâng de disponibilitatea camioanelor sunt mai ales transportatorii din Europa de Vest cu flote proprii și care nu depind deloc de subcontractori, și unii expeditori mari pentru care, așa cum explică Peter Klaus, absența acestei probleme se poate datora faptului că se ocupă de volume mari de transporturi internaționale în camioane complete, care sunt suficient de atractive pentru transportatori, ce preiau astfel cursele lor deși capacitatea pe piața generală este limitată.

Conjunctura actuală lovește mai ales firmele mici și mijlocii și situația va fi și mai rea când, în 2022, vor exista noi bariere și dificultăți, legate de intrarea în vigoare a restului de prevederi din Pachetul Mobilitate.

Dintre firmele mici, cele care se descurcă bine în această perioadă sunt cele cărora partenerii mari le garantează un anumit volum de transport. Dar în cazul lor o piedică este reprezentată de costurile în plus, uneori peste capacitatea de a le suporta (deoarece acestea nu-și vor putea permite, ca marile companii, cu sute de camioane, să angajeze personal suplimentar pentru a îndeplini obligațiile ce rezultă din Pachetul Mobilitate), pe fondul creșterii birocrației.

Studiul mai arată că în situația actuală de pe piață un transportator cu experiență și cu o flotă adecvată de vehicule proprii este un partener mai de încredere decât expeditorii care se bazează pe colaborarea cu firmele mici de transport și că expeditorii trebuie să ia în calcul o creștere a costurilor de transport, din cauza Pachetului Mobilitate, a Reglementărilor Sociale și a măsurilor ecologice, și să ofere tarife mai mari decât acum dacă vor să fie siguri de colaborarea cu transportatori siguri, cu experiență.

Articole similare

Ad