Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Noi depozite și soluții IT pentru 2021

Pandemia de Covid-19 a schimbat economia globală și modul de a face afaceri. În ciuda acestui fapt, Raben Group a terminat anul precedent cu venituri de peste 1,26 de miliarde de euro, iar noi investiții și servicii implementate arată că operatorul logistic a reușit să facă față provocărilor din 2020. Pe piața din România, compania își va continua expansiunea începută anul trecut, pentru 2021 fiind planificată deschiderea de noi depozite, în locații strategice care să sprijine creșterea calității livrărilor și optimizarea costurilor de transport. Pe lângă extinderea rețelei și a suprafețelor depozitelor, noi soluții IT sunt anunțate pentru a fi implementate în 2021. Toți acești pași arată că abordarea corectă a unei crize, gestionată cu o strategie bine gândită, poate genera oportunități.

Situația excepțională de anul trecut a cerut ca întreaga industrie logistică să fie flexibilă și să se adapteze rapid la noile condiții, cu atenție sporită asupra siguranței și protecției angajaților și partenerilor.

În noul context, Raben Group consideră 2020 un succes, cu venituri de 1,26 de miliarde de euro. Principalele industrii deservite de companie au fost industria alimentară (30%), tehnologică (21%), auto (17%), comerțul cu amănuntul (12%), industria chimică (11%) și FMCG nealimentare (9%). În rețeaua logistică europeană, transportul rutier a reprezentat cea mai mare parte a serviciilor furnizate de operatorul logistic (66%), urmat de logistica contractuală (13%), FTL (8%), logistica produselor proaspete (8%), soluțiile logistice dedicate (4%) și sectorul maritim&aerian (1%). „2020 a fost plin de provocări. Ceea ce s-a întâmplat pe piața transporturilor în această perioadă va avea un impact semnificativ nu numai în 2021, ci și în anii următori. Pandemia a schimbat realitatea de afaceri a fiecărei companii de pe piață. Chiar dacă situația economică a fost nefavorabilă, nu înseamnă că am fost inactivi. Dimpotrivă, am întreprins o serie de acțiuni pentru a ne asigura că logistica nu se oprește, pentru a ne sprijini clienții și pentru a ajuta la livrarea produselor necesare“, arată Ewald Raben, CEO Raben Group. „Inițial, noua situație a provocat multă anxietate, dar apoi am încercat să vedem ce oportunități oferă. Astfel, pandemia a contribuit la dezvoltarea digitalizării proceselor din companie, prin accelerarea creării logisticii fără hârtie, robotizarea activităților de birou folosind RPA (Robotic Process Automation) și prin introducerea serviciului PCD (confirmarea livrării cu o fotografie).“

Un an greu, dar bun

Pentru Raben Logistics România, anul trecut a fost momentul investițiilor mari în infrastructura depozitelor, cu puncte logistice suplimentare, pentru a face față creșterii cererii clienților și pentru îmbunătățirea timpilor de tranzit. Astfel, în prima jumătate a anului, două noi depozite pentru cross-dock au fost deschise în Baia Mare și Roman, iar în august 2020 compania a deschis un nou depozit în Craiova. „Din punct de vedere financiar ne-am depășit obiectivele. A fost un an greu, dar până la sfârșit a fost bun. Noua situație sanitară ne-a obligat să găsim rapid soluții, atât pentru continuitatea lanțului logistic, cât și pentru protejarea angajaților și partenerilor“, declară Valentin Storoj, director general Raben Logistics România.

În prezent, rețeaua națională de distribuție este formată din șapte locații cu o capacitate totală de 10.500 m2, iar pentru 2021 sunt planificate deschideri de noi depozite, în locații strategice, care, potrivit reprezentanților companiei, vor crește calitatea livrărilor și vor optimiza costurile de transport.

Raben Polonia a generat cele mai mari venituri din grup

În 2020, Raben Group a fost activ și pe alte piețe europene. Între acestea, filiala din Polonia a generat cele mai mari venituri din grup, în paralel cu finalizarea mai multor proiecte noi de investiții. În aprilie, Raben Polonia și-a mutat depozitul într-o locație nouă, iar în iunie au început primele operațiuni în depozitul central din Panattoni Park A2 (33.000 m2). A doua jumătate a anului a fost marcată de construcția de noi facilități în Silezia (un centru de distribuție de 50.000 m2) și depozite suplimentare în Sosnowiec. În noiembrie, compania a deschis o locație în Legnica (11.000 m2) pentru un proiect dedicat de logistică contractuală, dar și ca punct important de consolidare a transporturilor din Polonia și Germania. „Mărfurile pleacă zilnic din această locație către 39 de destinații peste granița de vest, dintre care 36 sunt rute directe către depozitele Raben Group situate în toată Germania.“

Fresh Logistics Polska, specializată în logistica produselor proaspete la temperaturi controlate, a investit, de asemenea, foarte mult în 2020, în depozite moderne cu o suprafață totală de 16.000 m2. Astfel, Fresh Logistics atinge acum o capacitate totală de depozitare de peste 55.000 m2.

Pentru Raben Germania, 2020 a fost momentul implementării BlueJay, un sistem de transport modern care susține operațiunile în întregul grup, respectiv capacitățile, procesarea mai rapidă a expedierilor și timpii de răspuns mai scurți. În iunie 2020, compania Fenthols a fost complet integrată cu Raben Trans European Germany GmbH. Conexiunile zilnice directe cu alte filiale ale grupului joacă rolul cheie pe piața germană, în special între Polonia și Germania. Datorită interesului ridicat al pieței și așteptărilor clienților în ceea ce privește termenele de livrare mai scurte, 18 conexiuni între Polonia și Germania sunt efectuate ca parte a serviciului de 24 de ore. Sistemul de grupaj între Germania și Polonia depășește în prezent 100 de rute zilnice. „Un avantaj important al unei astfel de rețele este reducerea operațiunilor de încărcare în Germania. Aproape 98% din volumul din Polonia se îndreaptă direct către zona de livrări, către destinatarii vizați.“

În Italia compania și-a dezvoltat activitatea în ultimul an prin investiții în Raben Sittam, iar în Ungaria, în aprilie, Raben Trans European s-a mutat într-o nouă locație din Györ, unde a început să funcționeze depozitul său de cross-dock, cu o capacitate de 1.800 m2. Tot în 2020, filiala din Bulgaria a sărbătorit prima sa aniversare. Compania oferă acum o rețea de parteneri de opt depozite în Sofia, Plovdiv, Stara Zagora, Yambo, Burgas, Varna, Ruse, Veliko Tarnovo, garantând livrări în 24 de ore în toată Bulgaria. Operatorul și-a dezvoltat activitatea de distribuție internațională prin extinderea conexiunilor internaționale regulate cu Germania, Italia, Polonia (de 4 ori/săptămână), România (de 3 ori/săptămână) și Turcia.

La a 17-a aniversare, Raben Ucraina și un furnizor de instrumente de lucru pentru documente electronice EDIN au finalizat o livrare utilizând o scrisoare de trăsură electronică, iar în iulie firma a automatizat procesul de trimitere a informațiilor către companiile de curierat prin Last Mile Connector și a realizat integrarea între sistemul de gestionare a depozitelor (WMS) din Ucraina și un sistem similar al unuia dintre clienții cheie.

Ca răspuns la schimbările globale generate de pandemie, Raben East a lansat și o conexiune rutieră cu China, ca alternativă la transportul maritim, feroviar sau aerian.

Articole similare

Ad