Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Volume peste cele din 2019 pentru TreiRo, în ciuda pandemiei, datorită contractelor noi

Pentru TreiRo cea mai dificilă perioadă din 2020 a fost în aprilie și prima parte din mai, cu o scădere considerabilă a cifrei de afaceri, dar fără să fie camioane trase pe dreapta sau angajați în șomaj tehnic – „aceasta este politica noastră, deoarece cred că trebuie să le garantăm oamenilor un salariu fix, deși pentru noi a fost un efort financiar mare. Dar a fost ca o investiție în personal“, așa cum explică directorul general al companiei, Simone Sala.

În restul anului însă scăderea a fost recuperată și până la final, inclusiv datorită contractelor noi pentru transport de gaze criogenice, cifrele au fost în ton cu ce s-a estimat inițial și peste valorile din 2019. În ceea ce privește tarifele de transport, ele nu au cunoscut fluctuații din cauza pandemiei, ci numai în urma ieftinirii motorinei.

TreiRo lucrează cu echipaje pe toate camioanele, pentru a eficientiza folosirea lor, ajungând astfel la 12.000-13.000 km/lună, față de circa 8.000 km/lună cu un singur șofer, adică „o medie suficientă pentru România, unde, din păcate, drumurile nu sunt deloc bune“. Din cauza gradului mare de specializare a mărfurilor, returul se face adesea cu cisternele goale, dar pentru vehiculele alocate în apropierea unor depozite numărul de kilometri pe gol este totuși mai mic.

Articole similare

Ad