Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tarifele pentru transportul elevilor, sub costurile operaţionale ale cărăuşilor

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de Urgență privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, fără nici o consultare prealabilă cu patronatele din transporturi, a anunţat Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) prin intermediul unui comunicat de presă.

Tarifele impuse de minister şi care ar urma să fie aplicate de către operatori la transportul elevilor au valori sub jumătatea costurilor operaționale, iar proiectul în sine încalcă prevederile legislației europene referitoare la impunerea unei obligații de serviciu public, susţine FORT.

Federația a solicitat oficial ministrului de resort o întâlnire pe această temă, fără însă ca acesta să răspundă favorabil.

„Piața de transport regulat de pasageri se află în imposibilitatea de a mai desfășura activități specifice din cauza problemelor operaționale și economice generate de pandemie, iar această impunere de tarif nu face altceva decât să distrugă complet capitalul autohton din domeniu.

În semn de protest față de abuzul instituțional continuu la care sunt supuși transportatorii români, FORT a solicitat Primăriei Capitalei aprobarea organizării unui protest după modelul «Protestul RCA», pe 17 martie, în Piața Victoriei”, se arată în comunicatul FORT.

Articole similare

Ad