Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

TLP: „Planul de Contingență ar fi mai eficient dacă ar avea caracter obligatoriu.“

Printre inițiativele CE din 2021 legate de transporturi se numără și Coridoarele Verzi și Planul de Contingență. Reamintim că, pentru o mai bună funcționare a Pieței Unice, pe 28 octombrie 2020, CE a publicat o comunicare pe tema coridoarelor verzi, care au fost create în martie 2020 ca să se reducă aglomerația din vămi pentru transportul de marfă și pasageri, cauzată de reintroducerea controalelor în frontiere ca urmare a apariție noului coronavirus. Aceste coridoare verzi permiteau ca granițele să fie trecute în cel mult 15 minute, ceea ce a dus la dispariția cozilor care, la granițele dintre Polonia și Germania, de exemplu, ajungeau și la 20 sau chiar 50 km.

Comunicarea din octombrie a stabilit măsurile care vor continua să asigure libertatea de mișcare a bunurilor și lucrătorilor între țările UE, ținând cont de aspectele economice și sanitare. Comisia recunoaște nevoia de a garanta funcționarea supply chain-ului pentru piața unică și de a menține astfel economia EU ca întreg și de aceea arată clar că șoferii de camioane trebuie excluși de la carantinare și de la obligația de a se testa și că nu ar trebui să li se ceară la granițe alte documente decât cel de identitate și permisul de condus, în format electronic sau afișate pe ecranul unui device electronic.

Aceste obiective stabilite în Comunicarea din martie 2020 rămân valabile. Totuși, la șapte luni după introducerea lor, Comisia a dorit să întărească anumite principii pe baza experienței câștigate între timp și, ca răspuns la concluziile Consiliului de pe 23 octombrie 2020, își propune să adopte așa numitul Plan de Contingență în transporturi, la început de 2021, care să includă următoarele aspecte: înnoirea sistemului de reglementări omnibus, de stabilire a unor măsuri provizorii specifice ca urmare a epidemiei Covid-19 privind reînnoirea anumitor certificate, licențe și autorizații, precum și a anumitor inspecții periodice și a formării periodice în domeniul transporturilor, analiza sistematică a legislației UE pentru a se asigura că legea ține cont de situațiile de criză, atunci când este nevoie, orientări pentru ca statele membre să asigure un nivel minim de coordonare a derogărilor de la normele de transport rutier privind timpul de conducere și perioadele de odihnă și criterii pentru serviciile minime necesare în domeniul transportului de călători.

Asociația poloneză de transport și logistică TLP este în permanență în legătură cu CE pe tema Planului de Contingență și i-a comunicat poziția sa, cerând înnoirea sistemului omnibus și păstrarea supleței lanțului logistic european, drept pentru care e nevoie de eliminarea testelor, carantinei și documentelor suplimentare, a certificatelor și formularelor pentru șoferii profesioniști, și introducerea de derogări uniforme de la timpii de condus și de odihnă în transportul rutier, în toate statele membre, cum ar fi excepția de la interzicerea de a lua pauza săptămânală normală în cabină, care ar limita răspândirea virusului.

De asemenea, este foarte important să se mențină neperturbat transportul de pasageri și mobilitatea lucrătorilor detașați peste granițe, care adesea folosesc propriile mijloace de transport, cu 7-9 locuri. Conform TLP, orice restricțiile în frontiere, ca și introducerea de limite pentru pasageri pot reduce activitatea pe rutele fixe, ceea ce scade productivitatea și mobilitatea forței de muncă, foarte importantă mai ales pentru transporturi, în condițiile în care tot mai multe studii din întreaga lume arată că riscul infectării cu coronavirus în transportul public, dacă se folosesc măsuri adecvate de protecție, este redus.

TLP se bucură de faptul că CE recunoaște multe dintre problemele semnalate de asociație, deși regretă că și Comunicatul de pe 28 octombrie 2020 și Planul de Contingență pregătit (în afară de înnoirea reglementări omnibus) nu au caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, adică statele nu sunt obligate să-și armonizeze reglementările, de exemplu pe cele referitoare la carantină sau la documentele solicitate șoferilor. Dar CE arată că aceasta este cea mai rapidă cale, din moment ce votarea unei reglementări UE armonizate referitoare la managementul crizei Covid-19 ar lua foarte mult timp. Totuși, Comisia are mijloace informale de a convinge statele să respecte noile orientări, de exemplu modalități financiare, sub forma acceptării sau respingerii Programelor Naționale de Reconstrucție (parte a Fondului UE de Reconstrucție), care, conform CE, trebuie să țină cont de sectorul de transport.

Articole similare

Ad