Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Parlamentul European vrea să pună o taxă pentru a preveni „fuga de carbon“

Eforturile UE de a-și reduce amprenta de carbon în cadrul Pactului Verde, precum și de a deveni sustenabilă și neutră din punct de vedere climatic până în 2050, pot fi subminate de țări mai puțin ambițioase în ce privește mediul. Pentru a preîntâmpina acest lucru, UE va propune un Mecanism de ajustare a emisiilor de carbon la frontieră (CBAM), prin care să se aplice o taxă de carbon pe anumite importuri din afara UE. Astfel, dacă produsele vin din țări cu reguli mai puțin ambițioase decât cele din UE, taxa se aplică pentru ca aceste importuri să nu fie mai ieftine decât produsele UE echivalente. Mecanismul ar trebui astfel să limiteze „fuga de carbon“, care reprezintă mutarea industriilor în afara UE pentru a evita regulile stricte privind poluarea.

În sistemul actual de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), care oferă stimulente financiare pentru reducerea emisiilor, fabricile și industriile trebuie să dețină un permis pentru fiecare tonă de CO2 pe care o produc. Prețul acestor permise este reglat de cerere și ofertă. Din cauza ultimei crize economice, cererea pentru astfel de permise s-a prăbușit, la fel ca și prețul lor. Acest preț este atât de de scăzut încât descurajează companiile să mai investească în tehnologii verzi.

Până în 2023, Mecanismul de ajustare a emisiilor de carbon la frontieră ar trebui să se aplice sectoarelor industriale mari consumatoare de energie, care reprezintă 94% din emisiile industriale ale UE.

Eurodeputații susțin că Mecanismul trebuie conceput cu unicul scop de a atinge obiectivele climatice și de a obține un echilibru la nivel global, nicidecum nu trebuie folosit ca o modalitate de a mări protecționismul. Europarlamentarii susțin, de asemenea, propunerea CE de a folosi veniturile generate de acest mecanism ca noi resurse pentru bugetul UE şi solicită Comisiei transparență cu privire la folosirea acestora.

Deputații europeni vor înainta propuneri privind noul Mecanism în prima sesiune plenară din martie.

Propunerea Comisiei referitoare la noul mecanism este așteptată în al doilea trimestru din 2021.

Articole similare

Ad