Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Pentru sustenabilitate este nevoie mai ales de contracte pe termen lung

Transportatorii au nevoie de implicarea guvernelor din țările lor pentru a putea investi în soluții sustenabile, așa cum reiese dintr-una dintre dezbaterile electorale care au avut loc recent în Olanda (în această țară în martie au fost alegeri legislative), la care au participat și Cora van Nieuwenhuizen, ministrul Infrastructurii și Managementului Apei, și un reprezentant al asociației de transport și logistică TLN.

Unul dintre antreprenori din transport prezenți la discuție a declarat că a renunțat la 10.000.000 km parcurși rutier pentru Heineken și i-a transferat spre transport fluvial, deoarece producătorul a vrut ca berea sa să fie neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2, în întreaga lume. Iar asta a necesitat investiții uriașe din partea transportatorului, deoarece au fost construite cinci nave alimentate electric pentru ape de interior. „Intenția Heineken este bună“, declară antreprenorul, „dar investiția este foarte mare și are nevoie de o perioadă lungă de amortizare, deci se impune de un contract pe 10 ani. Din fericire, în cazul nostru acesta a și fost semnat.“ Nu cumva însă este nevoie să fii o firmă mare pentru a putea realiza astfel de investiții? s-au întrebat unii participanți la dezbatere. Sau pot și firmele mici să primească sprijin pentru finanțarea unui camion electric sau a altor soluții ecologice? Managerul de transport a declarat că este la fel de greu și pentru firmele mari, și pentru cele mici, și că, deși există subvenții, cel mai important este să ai parteneri pe termen lung, de preferat un expeditor care vrea să participe la un astfel de proiect.

Ministrul Infrastructurii este de părere că e o sarcină dificilă pentru expeditori, dar pe de altă parte vede tot mai multe companii asumându-și o astfel de responsabilitate și declară că și guvernul poate veni cu subvenții pentru a sprijini un transport sustenabil și că în curând taxele pentru vehicule ecologice vor fi reduse, aceasta constituind o altă rezervă pe care firmele o pot aloca pentru tehnologii inovatoare.

Un alt aspect pe care transportatorii au nevoie să-l cunoască înainte de a trece la astfel de investiții este în ce direcție merge tranziția energetică: spre hidrogen sau spre electricitate? Și ce înseamnă asta pentru infrastructura de încărcare? Deoarece în ceea ce privește electrificarea se pune problema cum va face guvernul să crească rapid capacitatea de alimentare. Numai având un răspuns clar din partea guvernului pot face ei planuri de investiții. Iar guvernul are nevoie de sprijin din partea transportatorilor, sub formă de informații, pentru a configura inteligent și eficient rețeaua energetică la nivelul țării.

Managerii de transport prezenți la această dezbatere au concluzionat că Olanda poate fi, chiar mai mult decât până acum, hubul logistic al Europei, având conexiuni rutiere excelente, un port foarte bun, o infrastructură modernă și vămi care funcționează bine. De aceea și șansa transportatorilor locali de a ieși mai „verzi“ din criza sanitară actuală este foarte mare.

Articole similare

Ad