Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cinci asociaţii estice îi cer Adinei Vălean anularea obligației întoarcerii camioanelor la 8 săptămâni

UNTRR, alături de Asociația Întreprinderilor Bulgare pentru Transport Internațional (AEBTRI), Asociația de Transport Rutier din Ungaria (MKFE), Asociația Națională a Transportatorilor Rutieri din Lituania (LINAVA) și Asociația Transportatorilor Rutieri din Polonia (ZMPD) au adresat o scrisoare comună Comisarului European pentru Transporturi, Adina Vălean, solicitând anularea urgentă a obligației întoarcerii camioanelor la fiecare 8 săptămâni, introdusă prin art. 1 alin. (3) din Regul.(UE) 2020/1055.

Asociațiile salută publicarea studiului CE privind evaluarea impactului obligației întoarcerii regulate în statul membru de stabilire, care confirmă impactul negativ major asupra transportatorilor rutieri est-europeni și asupra mediului.

Noua obligație nu are nimic de-a face cu scopurile sociale, ci mai degrabă e un pas spre restricționarea pieței. Asociaţiile argumentează în acest sens, punctual:

1. Întoarcerea obligatorie a camioanelor contravine obiectivelor privind protejarea mediului

Obligația întoarcerii acasă a camioanelor nu este în concordanță cu ambițiile Pactului verde european și cu obiectivul de neutralitate climatică a UE până în 2050. Impactul negativ asupra climei a fost recunoscut de studiul recent al CE care afirmă că această măsură poate genera curse suplimentare şi până la 2,9 milioane de tone de emisii suplimentare de CO2 în 2023 (+4,6%).

2. Întoarcerea obligatorie acasă a camioanelor afectează transportatorii din Est

Studiul CE arată că „transportatorii estici ar putea fi în continuare nevoiți să suporte parțial creșterea costurilor asociate măsurii pentru a-și menține competitivitatea în raport cu segmente care nu au fost afectate deloc”. Noile curse de întoarcere ar putea determina o creștere a costurilor de până la 11.000 de euro/vehicul/an pentru transportatorii estici care operează în țările Vest.

3. Întoarcerea obligatorie a camioanelor nu a făcut parte din propunerile CE adoptate în 2017 și nici obiectul unei evaluări de impact înainte de adoptare

Dacă legiuitorii UE și-ar fi respectat obligațiile legale și ar fi efectuat evaluări de impact, ar fi putut observa că prevederea întoarcerii camioanelor are un impact negativ major asupra mediului și asupra transportatorilor din Est, așa cum subliniază studiul efectuat de CE.

Articole similare

Ad