Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

VIDEO „Bucovina vrea autostrăzi“: 91 de camioane din Suceava au protestat pentru lipsa infrastructurii rutiere în Moldova

„Bucovina vrea autostrăzi“! Acesta a fost mesajul Asociației Transportatorilor de Mărfuri Bucovina (ATMB), care s-a alăturat sâmbătă, 10 aprilie, cu numai puțin de 91 de camioane, protestului inițiat de alte asociații ce doresc dezvoltarea infrastructurii rutiere din regiunea Moldovei.

Coloana impresionantă de capete tractor a plecat din Suceava și a traversat orașul Fălticeni pe drumul european E85, cu punct final intrarea în județul Iași, comuna Cristești, locul de intersecție al celor două autostrăzi – A7 și A8 – ce fac parte din așa numita Autostradă a Unirii – Târgu Mureș – Iași – Ungheni.

Potrivit președintelui ATM Bucovina, Alin Crețu, participarea transportatorilor suceveni a fost organizată cu doar 24 de ore înainte și este un semnal de alarmă pentru guvernanți, de orice culoare politică, pentru a oferi acces acestei regiuni istorice la infrastructura de care are nevoie prin construirea autostrăzilor. „Mă bucur că am putut participa la acest protest și le mulțumesc colegilor mei din asociație pentru mobilizarea rapidă. Este o manifestație apolitică, ce are ca scop dezvoltarea infrastructurii rutiere în Moldova. Avem doi ani de când nu am mai organizat niciun protest. Acțiunea de astăzi  (n.r. – sâmbătă) a fost doar un antrenament, un semnal care arată că suntem pregătiți și, la nevoie, vom ajunge la București“, a declarat Alin Crețu pentru revista Tranzit.

Pe cele 91 camioane au fost montate bannere cu „Bucovina vrea autostrăzi”, iar pe drum coloana de vehicule a fost încurajată prin claxoane, care au răsunat pe tot traseul către Iași, inclusiv de autoturisme aflate în trafic. De menționat și faptul că în ciuda numărului mare de oameni, șoferii camioanelor au păstrat normele de distanțare socială, organizatorii fiind felicitați în acest sens de către reprezentanții Jandarmeriei și Poliției Rutiere. „Fiecare șofer a stat în camion, dacă au coborât au fost grupuri de maxim doi sau trei șoferi, toți cu măști“, a mai spus Alin Crețu.

Inițial, câțiva membrii ai ATM Bucovina au propus ca manifestația pentru lipsa autostrăzilor să aducă în prim plan și o problemă cu care se confruntă sectorul, respectiv folosirea de banere cu sloganul ,,Stop Abuzuri ANAF pe diurna șoferilor“, însă organizatorii mitingului au considerat că s-ar devia astfel de la idea protestului inițial. Potrivit președintelui ATMB, între sectorul transporturilor și miniștrii Transporturilor și Finanțelor există un dialog la momentul de față și promisiuni de suspendare a controalelor până la clarificarea situației. „Dacă lucrurile vor merge în direcția discuțiilor nu vom protesta, însă dacă nu se întâmplă așa cum ni s-a promis, cu siguranță va urma un protest de amploare“, a explicat Alin Crețu.

Cu doar două zile înainte de protestul din Moldova, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat contractul pentru proiectarea tronsonului Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni de pe A8, ceea ce înseamnă că toată Autostrada „Unirii” este în procedura de realizare a documentației tehnice (Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic). În prezent legătura dintre Moldova şi Transilvania se desfăşoară pe traseele DN 15B – DN 15 şi DN 15 – DN 12C – DN 13B care fac faţă cu greu fluxului sporit de trafic. În acest context, Autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni devine o alternativă atractivă pentru traficul internaţional de tranzit care se va desfăşura între Coridoarele de Transport Pan-european nr. IV şi IX. Autostrada A7 pe ruta Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Paşcani ar urma să aibă o lungime de aproape 330 km şi are menirea să preia traficul pe ruta Nord-Sud, acolo unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din Moldova şi care în prezent se desfaşoară pe DN2, un drum naţional cu câte o bandă pe sens.

Articole similare

Ad