Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Criza semiconductorilor încă generează întârzieri în livrările de camioane

Deşi doar câțiva producători de camioane recunosc oficial acest lucru, toți suferă de lipsa de semiconductori pentru producție, iar asta încetinește producția de vehicule în Europa și Statele Unite. Fenomenul a apărut în primul trimestru al lui 2021, dar va continua și în al doilea, după cum a declarat la începutul lui aprilie un purtător de cuvânt al Volvo Group ziarului Automotive Logistics, precizând că grupul ar putea suspenda producția pentru una sau două săptămâni în fabricile sale din întreaga lume, inclusiv în cele din Belgia și Suedia, unde producția noilor generații FH, FMX și FM tocmai a început. Suspendarea poate fi pusă în aplicare în moduri diferite, în funcție de unități. În martie, şi Scania a spus că ar putea suspenda pe termen scurt producția din cauza lipsei de semiconductori.

De asemenea, producătorii din SUA suportă consecințele lipsei de semiconductori. Paccar caută o abordare alternativă la suspendarea producției: asamblarea continuă și, acolo unde semiconductorii lipsesc, vehiculele sunt puse în așteptare, iar finalizarea lor se va face imediat după o nouă aprovizionare. Acest sistem însă nu salvează compania americană de o încetinire a livrărilor. În primul trimestru, aceasta a livrat cu aproape trei mii de unități mai puțin decât planificase. Paccar confirmă, de asemenea, că problema va continua şi în al doilea trimestru.

Articole similare

Ad