Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Nikola, Iveco și OGE îşi unesc forţele pentru dezvoltarea infrastructurii germane de hidrogen

Nikola Corporation, Iveco și OGE au încheiat un parteneriat pentru realizarea unei structuri de transport pentru hidrogen, prin reţea de conducte, de la surse de producție la stații de alimentare, în sprijinul utilizării pe scară largă a vehiculelor electrice cu pile de combustibil (FCEV). În noua colaborare au fost definite rolurile și responsabilitățile părților.

Astfel, Iveco, pionier în comercializarea și fabricarea vehiculelor alimentate cu combustibili alternativi, și OGE, proprietar și operator al unei rețele de infrastructură de conducte de gaze naturale de 12.000 km în Germania, se vor alătura Nikola în dezvoltarea infrastructurii de hidrogen. Obiectivul principal al acestei colaborări este de a oferi soluții de alimentare cu hidrogen în Germania, sprijinind astfel întreg sistemul european de transport comercial, și de a lucra cu partenerii din industrie la stabilirea unor locații de depozitare și alimentare sigure, fiabile și rentabile pentru FCEV-uri. „Nikola se angajează să promoveze producția, distribuția și furnizarea de hidrogen. Această colaborare prezintă o soluție de distribuție a combustibilului pe termen lung foarte convingătoare”, a declarat Pablo Koziner, președintele Nikola pentru Energie și Comerț.

Ecosistemul de transport se va transforma și modelele de afaceri actuale de-a lungul lanțului valoric se vor schimba odată cu introducerea camioanelor grele cu hidrogen, este de părere Gerrit Marx, președintele departamentului de vehicule comerciale şi specializate al CNH Industrial. „Colaborarea noastră este un mare pas în lansarea unei platforme în creștere în Europa”, a spus acesta, completat de Thomas Hüwener, directorul tehnic al OGE: „OGE se angajează să creeze o infrastructură de conducte pentru transportul hidrogenului de la sursele de producție către punctele de distribuție. Suntem mândri că jucăm un rol esențial în dezvoltarea stațiilor de alimentare şi în decarbonizarea economiei.”

Articole similare

Ad