Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cifra de afaceri a expeditorilor din intermodal se va reduce cu 8,5% în urma implementării restricțiilor de cabotaj. O parte dintre ei ar urma să intre în faliment

Așa-numitele „restricții de cabotaj” pe ultima milă a transportului internațional combinat cuprinse în Pachetul Mobilitate 1 ar putea muta o mare parte de trafic feroviar de marfă, mult mai verde comparativ cu cel rutier, de pe calea ferată pe șosea, în timp ce 3% din operatorii logistici care activează în acest tip de activitate și 1% din cei de terminale ar putea intra în faliment. Sunt câteva dintre concluziile evidențiate în studiul de impact realizat de Ricardo la cererea Comisiei Europene.

La momentul de față, potrivit răspunsurilor analizate de compania de consultanță portugheză, strategiile privind partea de rutier în transportul intermodal adoptate de operatorii de transport combinat arată că transportatorii non-rezidenți (cei care nu sunt stabiliți în țara unde se află terminalul) joacă un rol esențial, fiind responsabili de aproximativ o treime din operațiunile de transport combinat (TC) la nivelul UE. Peste 70% din expeditorii chestionați au răspuns că apelează la transportatori din afara țărilor respective din cauza lipsei șoferilor profesioniști. Acești transportatori sunt considerați a fi „esențiali pentru a garanta satisfacerea cererii de transport rutier inițial și final în transportul combinat, în special în jurul principalelor coridoare de marfă din UE, în timpul vârfurilor de sezon, dar și pentru a răspunde nevoilor ocazionale ale expeditorilor“. Per total, folosirea cotelor de cabotaj în CT ar putea duce la o diminuare anuală a volumelor de peste 6,1 miliarde tone/km și o scădere cu 14% a transbordărilor.

Citește și: Cum va fi afectat transportul intermodal de restricțiile de cabotaj cuprinse în Pachetul Mobilitate 1

Peste 90% din volumele afectate vor fi în partea de ultimă milă a CT, cu 50% din operatorii de terminale intermodale chestionați care se așteaptă să fie afectat mersul trenurilor. De asemenea, cifra de afaceri a expeditorilor ar urma să scadă cu 8,5% în ceea ce privește transportul de la tren la destinatar pe cale rutieră, 8,1% pe transportul pe căi navigabile interioare și cu 3,4% în transportul maritim. Nu în ultimul rând, concluziile studiului arată și posibilitatea ca 3% din operatorii logistici și 1% din operatorii de terminale să intre în faliment.

Articole similare

Ad