Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

O apariție elegantă în peisajul urban

Lion’s City E, versiunea electrică a autobuzului urban dezvoltat de MAN, atrage rapid toate privirile, grație designului elegant, fluid, și liniei coborâte a geamurilor laterale, care pune în evidență înălțimea vehiculului. Lion’s City E, propulsat de motorul electric de 160 kW, este bine configurat, cochet și foarte silențios. Cu prilejul unui test drive desfășurat în București, la începutul lui aprilie, pe un traseu de aproape 27 km, am apreciat puterea și manevrabilitatea autobuzului cu zero emisii, care se remarcă prin accelerație promptă, stabilitate și confort.

Autobuzul electric MAN Lion’s City E, intrat în producția de serie la sfârșitul lui 2020, a ajuns luna trecută și în România – în cadrul roadshow-ului european de prezentare, care a inclus până acum 15 țări. Înainte de a pleca în țară, pentru a fi prezentat operatorilor urbani și autorităților publice locale din diferite orașe, am avut posibilitatea să testez autobuzul în București, pe un traseu circular, de 26,9 km, cu plecare și sosire în curtea importatorului MHS Truck & Bus. Întrucât testarea a avut loc în a doua parte a dimineții, am avut atât porțiuni de drum mai aglomerate, cât și zone mai libere, în special în apropierea Palatului Parlamentului și pe traseul Piața Unirii-Universitate-Piața Victoriei. Am putut astfel vedea manevrabilitatea vehiculului în diferite situații de trafic, dar și funcționarea sistemului de frânare și de recuperare a energiei. Și chiar eram curioasă să fac primul drum cu Lion’s City E în condiții normale de operare, mai ales că MAN și-a anunțat modelul electric încă din 2018, însă a și preferat să parcurgă o etapă complexă de testare înainte să îi dea drumul pe piață, pentru a se convinge că funcționarea este impecabilă. Și, într-adevăr, vehiculul nu are niciun cusur.

Motor puternic, cu un consum moderat de energie

MAN Lion’s City E este propulsat de motorul electric central, amplasat deasupra axei spate, care are o putere continuă de 160 kW și o putere maximă de 270 kW, cu un cuplu motor maxim de 2.100 Nm. Designul optimizat al șasiului asigură performanțe foarte bune la rulare, compensând centrul de greutate ușor mai ridicat, determinat de montarea bateriilor pe plafon. În cazul autobuzului de 12 m lungime sunt instalate 6 pachete de baterii, având o capacitate totală de energie de 480 KWh, în timp ce versiunea articulată este echipată cu 8 pachete, de 640 kWh. Încărcarea este tip plug-in cu sistem rapid („fast charge”) și durează câteva ore.

Modelul electric testat, de 12,2 m lungime, se conduce la fel ca unul convențional, nefiind nicio diferență din punct de vedere al manevrabilității, al puterii oferite sau al configurației postului de lucru al șoferului. De altfel, odată așezat la volan, acesta este întâmpinat de același bord cunoscut de la modelul Lion’s City convențional, organizat de jur împrejurul șoferului și cu cele mai importante comenzi aflate la o simplă distanță de un braț. Singura diferență în afișajul de bord este indicatorul pentru consumul de curent electric, care înlocuiește turometrul clasic. Cu ajutorul acestuia însă, șoferul poate vedea oricând când consumă mai multă energie, când o recuperează și își poate adapta stilul de condus astfel încât să fie cât se poate de eficient. De altfel, dacă pedala de accelerație nu este bruscată, ci apăsată mai ușor, viteza crește progresiv, iar consumul de energie este moderat.

Accelerația – ca în cazul tuturor vehiculelor electrice – este continuă, fără a exista acele mici sincope care pot apărea la momentul schimbării treptelor de viteză. Nivelul ideal de consum este marcat de poziția verticală a acului indicatorului din bord și, cu excepția plecării de pe loc, consumul instantaneu a fost mic. Desigur, ca și în cazul motoarelor cu ardere internă, menținerea unei viteze (cât de cât) constante se face cu minimum de energie. Astfel, pe traseul de 26,9 km am consumat în total 22 kWh și am recuperat 6 kWh, cu un consum mediu de 0,5 kWh/km.

Decelerare lină, pentru maximizarea energiei cinetice a vehiculului

În perioadele de zi când traficul este mai lejer, consumul de energie poate fi optimizat suplimentar, grație sistemului inteligent de decelerare, care folosește la maximum energia cinetică a vehiculului și încurajează rulajul „liber”. Mai ales că ceea ce se consumă pentru accelerare este mult mai mult decât ceea ce se poate recupera. Astfel, în momentul eliberării pedalei de accelerație nu se produce automat înfrânarea autobuzului – așa cum se întâmplă în cazul altor sisteme – ci decelerarea este lină și, implicit, confortabilă pentru pasageri. Evident, în funcție de intensitatea frânării se recuperează o cantitate mai mare sau mai mică de energie, iar traficul din Capitală oferă nenumărate ocazii pentru acest lucru, pe lângă opririle obligatorii în stații.

Autobuzul electric este dotat cu ABS și ESP, iar opțional poate fi echipat și cu sistem de avertizare pentru pietoni – pe acesta din urmă l-am testat în urmă cu doi ani, instalat pe un autocar Neoplan Cityliner. Principiul de funcționare este însă același: la schimbarea direcției de deplasare spre dreapta sau la oprirea la trecerile de pietoni, sistemul identifică eventualele persoane aflate în apropierea vehiculului și indică prompt acest lucru, prin afișaj digital în bord și pe stâlpul din dreapta. De asemenea, tot opțional, se poate instala și sistemul de recunoaștere a semnelor rutiere, care limitează automat viteza, concomitent cu avertizare sonoră și vizuală.

Spațiu de lucru comod pentru șofer

Șoferul Lion’s City E beneficiază de postul de lucru Lion’s City Pro, lejer și confortabil. Comenzile și informațiile sunt cele binecunoscute, cu excepția datelor specifice sistemului electric. Șoferul poate seta computerul de bord pentru a afișa digital informații despre călătorie – numărul de kilometri parcurși, consumul mediu de energie și cantitatea de energie recuperată sau nivelul de încărcare a bateriilor. Acest lucru, precum și temperatura bateriilor, sunt indicate și pe ceasurile mai mici din bord, care la autobuzele convenționale arată nivelul de motorină din rezervor și temperatura apei din carburator.

Indiferent de statura conducătorului auto, acesta are toate mijloacele pentru a-și asigura cea mai bună poziție la drum. Scaunul șoferului Isri ProActive 2 este foarte confortabil, grație pernei late, este pneumatic, rotativ și are numeroase opțiuni de ajustare a poziției. În plus, are și cotiere rabatabile pe ambele părți.

Am remarcat și faptul că volanul se ajustează concomitent cu bordul, astfel încât șoferul are mereu o vizibilitate optimă asupra tuturor indicatoarelor și comenzilor. Butonul pentru reglaj este bine amplasat, chiar sub volan, și nu pe coloana de direcție, cum este în cazul altor autobuze.

În partea dreaptă a volanului se găsesc butoanele pentru acționarea ușilor (cu opțiune separată pentru deschiderea integrală sau parțială a ușilor față), cele pentru frâna de stație (foarte utile și la oprirea la semafor, pentru a nu mai sta cu piciorul pe frână) – pentru ridicarea și coborârea caroseriei și avertizarea pentru transportul copiilor – toate doar la o întindere de braț. Deasupra acestora este comanda pentru sistemul de climă, rozeta de selectare a modurilor de conducere – D, N și R (aceeași ca în cazul vehiculelor convenționale) – iar înspre lateral, monitorul pentru marșarier, sistem de navigație și camere video de interior (dacă se optează pentru acestea).

Pe partea stângă a bordului sunt amplasate comenzile pentru faruri, luminile de interior și butonul de avarie, de asemenea, la îndemâna șoferului. Pe consola stângă sunt reglajul pentru oglinzi, parasolarul și geamul lateral.

Vehiculul testat în România este configurat pentru transportul urban din occident, astfel că ușa șoferului are montat suport pentru bani (bancnote și monede), pentru vânzarea de bilete în autobuz. Nu lipsește nici geamul separator – echipare specială de pandemie – iar în momentul intrării în operare se pot monta și aparate cu soluție de dezinfectare a mâinilor.

Spațiile de depozitare pentru șofer au fost gândite inteligent. Astfel, pe ușă este un compartiment generos, în care încape fără probleme un rucsac. Opțional, acesta poate fi configurat cu capac și încuietoare. Pe stânga, în partea inferioară a consolei laterale, este amenajat un spațiu dreptunghiular cu suport pentru pahar încorporat și două prize USB. Aici pot fi puse telefonul mobil, chei, un sandviș etc. Dedesubt se găsește un compartiment izoterm (care poate fi opțional și frigorific), unde încape lejer o sticlă. Nu în ultimul rând, partea centrală a bordului conferă un spațiu de depozitare suplimentar, unde pot fi puse diverse lucruri utile (în afară de cele personale ale șoferului) sau chiar instalat un automat de bilete.

Vizibilitate optimă

Vizibilitatea în oglinzile retrovizoare exterioare este foarte bună. Pe partea stângă, oglinda este montată pe pilonul A și este fracționată, partea superioară fiind destinată monitorizării traficului, iar partea inferioară fiind orientată spre nivelul roților. Pe dreapta, oglinda este montată pe un braț și, de asemenea, împărțită în două: pentru trafic și pentru tot colțul din față, până în spatele primei axe. În special în condiții de trafic intens și cu prima bandă ocupată parțial de mașini parcate, o bună vizibilitate este esențială.

Parbrizul are degivrare pe toată suprafața, ca și o porțiune din geamul lateral, în dreptul oglinzii retrovizoare, iar parasolarul electric acoperă doar două treimi din geam, pentru a nu obstrucționa oglinda din dreapta.

La interior, oglinda, de dimensiuni generoase, este fracționată. O parte arată salonul pasagerilor în ansamblu, iar cealaltă poate fi corelată cu oglinda din dreptul ușii din mijloc, pentru ca șoferul să poată observa mai bine accesul la bord în momentul opririi în stație. Ambele sunt reglabile electronic.

Lion’s City E are deja instalat sistemul Rio de management al flotei, care oferă informații utile despre modul de exploatare a vehiculului sau despre starea tehnică a acestuia. În plus, se pot accesa rapoarte despre întreaga flotă și se pot planifica reviziile, astfel încât să se asigure nivelul optim de disponibilitate a parcului auto. De altfel, un management atent poate aduce economii importante în costurile totale de exploatare.

Interior cochet, aerisit, luminos

Accesul la bordul Lion’s City E se face pe 3 uși duble. Intrările sunt largi, ceea ce facilitează mișcarea pasagerilor la bord și creează senzația de spațiu. La acest lucru contribuie și faptul că ușile a doua și a treia se deschid la exterior și nu în interiorul vehiculului. În dreptul ușii din mijloc se găsește rampa manuală pentru accesul căruciorului, spațiul pentru acesta din urmă fiind amenajat în lateralul ușii și nu vizavi, cum este în cazul majorității autobuzelor urbane.

Autobuzul se remarcă prin silențiozitate, zgomotul de fundal, tipic motoarelor electrice, este foarte discret. Amplasarea bateriilor pe plafon crește numărul de scaune cu 4, până la un total de 35, și, foarte important, sporește siguranța în caz de accident. Scaunele pasagerilor, MAN City Advanced, sunt tapițate cu un material plastic de calitate, de culoare gri deschis, care se integrează în paleta cromatică a interiorului. La fiecare pereche de scaune sunt montate central două porturi USB. Toate scaunele pasagerilor sunt prinse pe pereții laterali, pentru o curățare rapidă și eficientă a interiorului. Partea din spate – în lipsa tunelului motorului – a fost amenajată tot cu scaune. Acestea sunt amplasate panoramic, pentru acces fiind urcate una sau două trepte. Locul este însă aerisit, iar barele de susținere sunt foarte bine dispuse, astfel încât mișcarea pasagerilor să se producă în condiții de siguranță. Singurul minus îl reprezintă faptul că barele orizontale sunt montate cam sus, iar în lipsa inelelor de prindere pasagerii mai scunzi nu ajung la ele. Acestora le rămân doar barele verticale. De apreciat însă forma ovală a celor orizontale, care asigură o priză mai bună decât barele rotunde.

La interior sunt două panouri LCD de informare a pasagerilor. Caloriferul este pe toată lungimea autobuzului, asigurând o încălzire optimă a salonului. Sistemul de iluminare este integral LED, cu lumină ambientală albastră și comandă pentru aprindere automată. Și farurile sunt tot LED. Sistemul de climatizare, cu o putere de 20 kW, funcționează pe energie electrică. Pentru pre-încălzitor s-a optat însă pentru clasicul Webasto, pe motorină, care poate fi programat în diminețile reci de iarnă, fără a influența autonomia autobuzului.

Atenția la calitate se vede în modul în care au fost realizate finisajele interioare, dar și în cele mai mici detalii. Astfel, bara de susținere din fața scaunului aflat în spatele postului de lucru al șoferului a fost încorporată în perete, pentru a nu incomoda. De asemenea, peretele din spatele șoferului este vitrat, astfel încât pasagerii pot vedea în față. În plus, se creează luminozitate sporită la interior.

MAN Lion’s City E confirmă așteptările din punct de vedere tehnic și de calitate, iar constructorul german promite o autonomie de 200 până la 270 km, în funcție de model și de condițiile de operare. Acest lucru rămâne însă să fie probat în urma exploatării de zi cu zi.   

Articole similare

Ad