Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

MDLPA și-a luat mâna de pe transportul județean

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), care a început să „păstorească” transportul județean odată cu adoptarea legii 92/2007, se pare că nu mai are (sau nu mai vrea să aibă) nimic de-a face cu acest domeniu. Cel puțin așa reiese dintr-un răspuns primit din partea Serviciului Comunicare al MDLPA (Ministrul Cseke nu a fost disponibil pentru interviu), potrivit căruia transportul local și cel județean sunt în responsabilitatea administrației publice locale/consiliilor județene, cărora le revine întreaga răspundere în atribuirea contractelor de delegare a serviciului public de transport călători, așa cum prevede și regulamentul 1370/2007, cu aplicare directă în legislația românească.

Data de 31 decembrie 2021 pentru expirarea programelor județene se pare că este bătută în cuie, chiar dacă operatorii dețin licențe de trasee eliberate de Autoritatea Rutieră valabile până la 30 iunie 2023. Nu are nicio importanță. De la data intrării în vigoare a legii 34/2020, transportul județean este serviciu public care se desfășoară pe bază de contract, iar prelungirea acordată până la finele acestui an prin OUG 70/2020 este considerată o perioadă de tranziție suficientă. Tot prin aceeași lege 34/2020, consiliile județene au obligația să încheie contracte de delegare a gestiunii cu transportatorii care dețin licențe de trasee valabile, dar nu mai mult de 31 decembrie 2021. Mai sunt doar 8 luni la dispoziție și în jumătate dintre județe nu sunt încheiate astfel de contracte; nici perspective de a fi încheiate. Totuși, nicio panică!

Din păcate, multe consilii județene nu știu cum vor organiza atribuirea sau pe ce programe de transport (având în vedere că traficul de pasageri a fost în ultimul an afectat de pandemie). Cărăușii, la rândul lor, nu prea au bani să se pregătească de licitații și, în lipsa caietelor de sarcini, nici nu știu cu ce. Cerințele nu este exclus să difere de la un județ la altul, iar MDLPA se pare că nu se va mai implica în organizarea criteriilor la nivel național, așa cum s-a întâmplat în 2013, pentru că nu îi mai permite legea. În aceste condiții, „îndrumarea metodologică” a autorităților contractante revine Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, în conformitate cu legea 98/2017.

În ciuda problemelor evidente de organizare, concluzia Serviciului Comunicare al MDLPA este aceea că, „dat fiind faptul că activitatea în transportul de persoane se desfășoară în baza principiilor concurenței loiale, a drepturilor egale ale tuturor operatorilor, a creșterii calității și siguranței serviciului oferit populației, operatorii economici înțeleg pe deplin necesitatea legală (și în același timp justă) ca serviciul public să se desfășoare pe bază de contract, atribuit în condiții concurențiale”. Doamne ajută!

Articole similare