Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

DKV BOX EUROPE acoperă nouă țări

Prima soluție post pay pentru Ungaria

Acoperirea DKV BOX EUROPE, aparatul de bord care permite decontarea taxelor de drum pentru multiple țări din Europa, continuă să crească. Astfel, utilizatorii acestui dispozitiv au deja drum liber prin Ungaria, Italia, Bulgaria, Belgia, Germania, Franța, Austria, Portugalia și Spania. Totodată, aparatul asigură decontarea taxelor pentru tunelul Herren (Lübeck), tunelul Liefkenshoek (Belgia) și Warnow (Rostock). DKV BOX EUROPE acoperă majoritatea piețelor relevante pentru transportatorii internaționali din România, iar dezvoltarea acoperirii sale va continua în 2021.

„Continuăm să îmbunătățim DKV BOX EUROPE și să extindem acoperirea sa. Înțelegem că nevoia de mobilitate a clienților noștri este mai mare ca oricând, iar aparatul nostru de bord asigură acum tranzitul liber prin nu mai puțin de nouă țări. Totul cu o flexibilitate maximă în ceea ce privește instalarea și mutarea, control deplin asupra aparatului de la distanță, timp și bani economisiți, birocrație eliminată, precum și un confort crescut pentru șoferi”, a menționat experta DKV Euro Service România în materie de taxe, Mădălina Obaciu.

DKV Euro Service dezvoltă soluții de mobilitate de peste 85 de ani în Germania și Europa. În ultimii ani compania a pornit un amplu proces de digitalizare pentru a asigura soluții complete și eficiente clienților. Aparatul de bord DKV BOX EUROPE, dezvoltat de DKV Euro Service în cadrul consorțiului Toll 4 Europe, este una dintre acestea. Recent compania a lansat în România și DKV LIVE, o soluție telematică de ultimă generație.

DKV Euro Service propune soluții complete pentru toată Europa, indiferent de piață, ușor, simplu și rapid. Aproximativ 230.000 de clienți au ales deja serviciile DKV Euro Service prin circa 4,2 milioane de carduri și aparate de bord operaționale. Puteți afla detalii complete despre și comanda DKV BOX EUROPE printr-un clic aici.

Articole similare

Ad