Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Continental înregistrează rezultate bune dar piața auto nu a ajuns încă la nivelul lui 2019

În primul trimestru al anului 2021 Continental a obținut rezultate bune, în contextul unei piețe caracterizate de provocări permanente. Totodată, furnizorul de mobilitate a continuat cu implementarea strategiei sale realiniate, printr-o serie de decizii cheie. „Facem progrese vizibile. Înaintăm pas cu pas spre îndeplinirea sarcinilor pe care ni le-am propus. Pe de-o parte, cele mai recente decizii aduc mai aproape spin-off-ul Vitesco Technologies prevăzut pentru anul acesta, iar pe de altă parte, începând cu 1 ianuarie 2022 vom gestiona cele două ramuri ‚Autonomous Mobility‘ și ‚Safety‘ ca domenii de afaceri independente. În acest fel, creăm claritate și mai multă libertate pentru definirea diverselor orientări strategice. În ceea ce privește conducerea asistată, automatizată și autonomă, ne concentrăm în mod constant pe creștere și pe tehnologiile inovatoare ale viitorului. În domeniul securității, ne focalizăm în mod sistematic pe beneficii“, a declarat joi, la Hanovra, Nikolai Setzer, Președintele Consiliului de Administrație al Continental, cu ocazia prezentării rezultatelor trimestriale ale grupului.

Având în vedere efectele adverse ale pandemiei de coronavirus și situația globală tensionată a aprovizionării cu semiconductori apărută drept consecință a crizei sanitare, Setzer s-a declarat mulțumit de rezultatul trimestrial: „Am reușit un start operațional bun în exercițiul financiar curent“. Comparativ cu trimestrul corespunzător din anul precedent, grav afectat de pandemia de coronavirus, afacerile din China au avut o evoluție deosebit de bună. În acest context s-au remarcat în special afacerile cu anvelope și divizia de produse tehnice industriale ContiTech.

Pe ansamblu cifra de afaceri a grupului în primele trei luni ale anului s-a ridicat la 10,3 miliarde de euro (T1 2020: 9,9 miliarde de euro, +3,5%). După ajustarea în funcție de modificările bazei de consolidare și de variațiile de curs valutar, creșterea cifrei de afaceri a fost de 8,6%. Profitul operațional ajustat a crescut la 834 milioane euro comparativ cu anul precedent (T1 2020: 433 milioane euro, +92,5%), rezultând o marjă EBIT ajustată de 8,1%(T1 2020: 4,4 la sută). Venitul net s-a cifrat la 448 milioane de euro (T1 2020: 292 milioane de euro). Fluxul de numerar disponibil înainte de achiziții, dezinvestiri și efecte de carve-out a atins în primul trimestru cifra de 670 milioane de euro (T1 2020: -148 milioane de euro). Îmbunătățirea situației fluxului de numerar disponibil se explică în special prin nivelul redus al cheltuielilor de capital înainte de investițiile financiare, care în primul trimestru au reprezentat 2,8% din cifra de afaceri.

În ceea ce privește dezvoltarea în continuare a afacerilor, Setzer a subliniat că mediul de piață rămâne în continuare dificil: „În lunile ce urmează ne vom confrunta în continuare cu provocări considerabile. Aceasta, deoarece economia globală nu își revine decât treptat – nu în ultimul rând și din cauza blocajelor în furnizarea componentelor electronice. Alți factori sunt volatilitatea ridicată a pieței din cauza pandemiei de coronavirus și creșterea prețurilor materiilor prime. În special piața europeană a autovehiculelor, atât de importantă pentru noi, se află încă mult sub nivelul record al anului 2017. De fapt, piața nu a revenit încă nici la nivelul anului 2019″.

În primele trei luni ale acestui an s-au manifestat diferențe semnificative în dezvoltarea piețelor auto la nivel global. Piața autoturismelor și a vehiculelor utilitare ușoare din China a cunoscut o dezvoltare foarte puternică (5,7 milioane de unități, +78,2% comparativ cu anul precedent). În raport cu anul trecut, America de Nord a avut un început de an relativ slab (3,6 milioane de unități, -4,5% comparativ cu anul precedent). În Europa, producția de autoturisme și vehicule utilitare ușoare s-a situat la același nivel scăzut al anului trecut (4,6 milioane de unități, -0,3% comparativ cu anul precedent; din acestea, 1 milion de unități s-a înregistrat în Germania, -9 % față de anul precedent). Conform rezultatelor provizorii, producția mondială de autoturisme și autoutilitare ușoare a crescut în primul trimestru cu circa 14,0%  față de perioada similară a anului trecut până la un total de 20,3 milioane de unități (T1 2020: 17,8 milioane de unități). Cu toate acestea, producția din primul trimestru este încă mult sub nivelul din primul trimestru al anului 2019, de 22,9 milioane de vehicule.

Articole similare

Ad