Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Olanda pregătește un nou sistem de taxare a autoturismelor, vanurilor și microbuzelor

Asociația olandeză de transport și logistică TLN este de părere că e nevoie de un sistem de plată pentru toți cei ce folosesc autovehicule, dar că nu comunitatea de afaceri ar trebui să plătească pentru ecologizarea traficului de pasageri. Asta în contextul în care mai multe partide interesate de mobilitate și de mediu au publicat de curând un plan de reformare a taxelor pentru vanuri și microbuze din Olanda, care își propune ca din 2030 sumele fixe din prezent să fie înlocuite cu un sistem de plată în funcție de numărul de kilometri parcurși și să fie stimulată înnoirea flotelor. Pentru asta ar trebui revizuite impozitul actual pe autoturisme și pe vanuri și microbuze.

TLN pledează de mult pentru introducere unei taxe/km pentru toată lumea, iar pentru transportul de marfă în camioane există deja planuri legate de o taxă care să înlocuiască eurovinieta și o parte din taxa pe autovehicule. Dar, în opinia asociației, deși este bine că partidele politice se ocupă de întocmirea unui plan și pentru celelalte categorii de vehicule, ar avea mai mult sens să crească acciza pe motorina cu 0,01-0,03 cenți/l, deoarece astfel toată lumea ar plăti pentru folosirea, nu pentru deținerea unui autovehicul.

Această reformă și ecologizarea taxelor auto vor presupune costuri, mai ales pentru utilizatorii mașinilor cu motoare cu ardere internă, ceea ce este necesar pentru a stimula creșterea numărului de vehicule cu emisii zero aflate în exploatare. De aceea TLN sprijină inițiativa, dar are impresia că utilizatorii de vanuri vor fi cei care vor finanțare în mare măsură ecologizarea autoturismelor, ceea ce în opina reprezentaților asociației ar fi incorect.

Articole similare

Ad