Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

„Viteza este parte a inovației”

Industria germană de intralogistică încearcă să implementeze viteza în dezvoltarea noilor tehnologii, pentru a-și menține competitivitatea în fața asiaticilor. Iar start-up-urile au un rol extrem de important în asumarea riscurilor de a introduce inovația rapid pe piață, chiar și atunci când nu e ultratestată. Aceste lucruri au fost explicate la ultima ediție a IFOY Award 2021 de președintele VDMA, Gordon Riske. În cadrul secțiunii deschise pentru sistemele automatizate, standardul VDA 5050 propus de VDMA și-a demonstrat importanța asigurând comunicarea între sistemele dezvoltate de toți producătorii care s-au prezentat în competiție.

Thilo JOERGL: Ați preluat conducerea VDMA (asociația germană a producătorilor și distribuitorilor de echipamente de manipulare) în februarie 2020, cu puțin înainte de blocajul cauzat de pandemie. Cum vedeți lucrurile la un an după acest moment?

Gordon Riske: Pandemia Covid-19 și Brexit au fost, bineînțeles, subiectele dominante ale anului trecut, inclusiv la VDMA. Dar au fost și alte subiecte importante, cum ar fi extensia motorului tranzitoriu și interfața VDA 5050, o adevărată revoluție în sectorul intralogistic. Una peste alta, a fost un an foarte activ, iar noi putem să fim mulțumiți de rezultate.

Care au fost provocările principale pentru furnizorii de intralogistică de la începutul pandemiei?

Pe de o parte, au fost o mulțime de incertitudini: criză de materiale, instabilitate a sistemelor de producție, asigurarea serviciilor de mentenanță la clienți, ca să numesc doar câteva dintre ele. Să pui pe picioare un nou depozit cu toate instalațiile necesare a fost uneori aproape imposibil, dar, pe de altă parte, cererea de soluții digitale pomenite acum mai des a început să crească în a doua jumătate a anului trecut. A existat o presiune mult mai mare asupra companiilor pentru a fi competitive. În primăvara lui 2020, pandemia ne-a lovit dur, dar în trimestrul al patrulea al anului trecut am început deja să ne descurcăm cu această nouă provocare.

Ce se va schimba pentru industria intralogistică după această criză?

Ne va aduce probabil mai mult entuziasm în abordarea unor subiecte precum digitalizarea, automatizarea și sustenabilitatea. Sunt clienți care ne întreabă acum câte puncte care necesită atingerea umană sunt în sistemele noastre în medie pe zi și cum pot fi reduse aceste intervenții umane. Subiectul va rămâne pe masa discuțiilor. Electrificarea, de asemenea, joacă un rol foarte important. În cadrul grupului Kion, de exemplu, peste 86% din produsele livrate sunt propulsate electric. Acum 10 ani lucrurile stăteau foarte diferit.

Industria și retailul se confruntă cu 3 probleme majore: cererea impredictibilă, lanțurile de aprovizionare nesigure și criză de personal. Cum pot furnizorii de soluții intralogistice ajuta în rezolvarea acestor probleme?

Într-adevăr, criza de forță de muncă este o provocare. Uitați-vă numai la IFOY Award: vedeți mult mai puține stivuitoare conduse de oameni decât acum câțiva ani. Și vedeți mult mai multe sisteme AGV (automated guided vehicles) sau echipamente de depozitare fără manipulator. Produsele autonome controlate digital vor deveni mult mai importante pe viitor. Acest lucru îi ajută pe clienții noștri din punct de vedere al crizei și eficienței în muncă.

În ce domenii este nevoie de îmbunătățiri?

Oricine înțelege că digitalizarea este importantă, dar sunt și alte domenii unde înțelegerea și nivelul de pregătire nu sunt încă așa cum trebuie. Un exemplu este sustenabilitatea, care nu este o sarcină doar pentru societate în general, ci fiecare companie poate și trebuie să facă ceva. Chiar avem nevoie să dezvoltăm strategii pe termen lung. Un alt exemplu este viteza – companiile germane, în particular, vor să planifice totul și au tendința de a dezvolta lucrurile mai mult decât este necesar. Această suprainginerizare îi face pe industriași să se teamă să înceapă să implementeze lucruri. Și, dacă ne uităm la competitorii asiatici, capacitatea de a accepta greșeli este mult mai mare, dar astfel viteza de a face lucrurile să funcționeze este mult mai mare. Viteza este partea inovației. Digitalizarea a făcut lucrurile mai transparente. Dacă noi, în Germania, suntem prea înceți și nu ne permitem să ne asumăm riscuri, atunci vom pierde în fața competiției asiatice.

Ce rol joacă start-up-urile în intralogistică?

Unul foarte important și pozitiv. De cele mai multe ori, tinerii sunt cei care își asumă un astfel de risc. Ei bine, uneori se află un investitor în spatele acestor start-up-uri pentru a face lucrurile posibile din punct de vedere financiar, dar nu se întâmplă așa întotdeauna. Totuși, vedem idei inovative aduse de aceste start-up-uri care probabil nu ar fi făcute în același fel în companiile mai mari. Acest lucru este de ajutor în ambele părți, deoarece companiile mari au acces la piață și la clienți și, bineînțeles, au experiența de producție necesară. Industria deja existentă este foarte importantă pentru acești tineri antreprenori pentru a-și transforma visurile în realitate.

Există pericolul ca start-up-urile să ducă business-ul în afara corporațiilor tradiționale?

Da, unele ar putea. Eu încă mai cred în filosofia „inovația pe termen lung face totul mai mare”. Dacă se discută prea mult despre cum să iei o bucată mai mare dintr-un tort mai mic, eu aș fi mai degrabă de părere să facem totul mai mare pentru toată lumea.

Vedeți start-up-uri care apar și dispar, dar unele dintre ele se pot poziționa ca o platformă între client și marile companii?

Vedem asta tot timpul. Uitați-vă la subiecte precum soft, monitorizarea datelor sau management de flotă. Acolo unde barierele de acces nu sunt prea înalte, un start-up poate să facă o diferență majoră cu o investiție relativ mică. Sigur, la o scală mai redusă, dar scala contează! O rețea de service care ajută clientul în UE, SUA sau la nivel global este un avantaj important în afacere.

VDMA este sponsorul IFOY Award. De ce ați decis să vizitați IFOY Test Days și Test Camp Intralogistics și ce impresie v-au făcut?

Cu excepția categoriei destinate AGV, am văzut o mare diversitate de 17 produse și soluții de la 14 companii diferite. Este una dintre cele mai mari prezentări pe care le-am văzut până acum. IFOY Award a început să evolueze, chiar și în timpul pandemiei.

Care sunt țintele VDMA ca sponsor al celui mai important premiu de intralogistică?

VDMA reprezintă mașini și expertiză în industrie. Fiecare industrie are nevoie de studii de caz și platforme prin care companiile pot să prezinte ce este mai bun din această industrie, să ilustreze dezvoltarea inovațiilor și să ducă mesajul către publicul larg. Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care VDMA poate să le facă este să caute o platformă pentru inovație, unde companiile și persoanele individuale sunt recunoscute pentru dezvoltarea unor produse și soluții remarcabile, iar IFOY Award este o asemenea platformă.

IFOY Award s-a dezvoltat foarte frumos de-a lungul timpului. În 2013 erau în competiție multe stivuitoare. Acum vedem o mulțime de dispozitive intralogistice, soft-uri și AGV-uri. IFOY Award este foarte mult în linie cu dezvoltările tehnologice ale industriei și ale pieței. Are un juriu profesionist și o acoperire internațională. În urma acestor competiții se scriu mai mult de 3.000 de articole pe an care ajung la peste 800 de milioane de oameni. Este un mesaj larg care atinge public la nivel mondial.

O parte a Test Camp Intralogistics 2021 se adresează AGV, fiind o zonă inițiată de VDMA. Ce s-a arătat la primul test live al interfeței VDA 5050?

Pentru un vizitator fără experiență ar putea să nu fie foarte clar. Tot ce văd la suprafață este un număr de AGV care se plimbă într-o zonă de testare pe un fundal sonor. Aceste AGV sunt controlate de ele însele, au senzori, camere și sisteme de tracking. Uneori se apropie unele de altele, dar nu se ciocnesc. AGV de la diferiți producători sunt controlate printr-o singură interfață care permite interoperabilitatea dintre diferitele echipamente ale unor producători diferiți de la un singur sistem. Din punctul de vedere al clientului, acest lucru înseamnă că are libertatea de a cumpăra produse de la diferiți furnizori, pentru că echipamentele pot comunica unele cu altele printr-o singură interfață, iar acest lucru este o premieră mondială.

Noile produse ajung pe piață îndată ce ating costul, competitivitatea, scalabilitatea necesară. O interfață comună oferă scalabilitate, este ca atunci când, cu ani în urmă, a apărut 2G, 3G, 4G, 5G. Fără un standard ne-ar fi imposibil să comunicăm prin intermediul telefoanelor mobile așa cum facem acum, iar un AGV este, de fapt, un dispozitiv inteligent care operează printr-un standard de comunicare. Acest lucru va reduce costurile, va crește fiabilitatea și îi va oferi clientului posibilitatea de a alege. Standardul va ajuta industria să crească.

Va avea VDA 5050 succes în afara Europei?

Dacă suntem suficient de rapizi, putem să facem ca acest lucru să se întâmple. Sperăm ca VDA 5050 să devină un standard global la fel ca VDI sau ISO. Facem o muncă de pionierat, dar care are, bineînțeles, potențialul de a se extinde la nivel global.

Care tendințe tehnice în intralogistice credeți că vor deveni importante în următorii ani în cadrul IFOY Award?

Vom vedea cu siguranță o componentă mai mare de soft, senzori de mare viteză și automatizare. Mult mai multe dintre produsele viitoare vor merge autonom. Toată munca de pregătire pentru a face posibilă această tehnologie va constitui tendința în dezvoltare în anii care vin.  

Articole similare

Ad