Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Camion Fest 2021: Prima creștere a prețului camioanelor rulate din 2011 încoace

Cefin Trucks a organizat, pe 11 iunie, o nouă ediție a Camion Fest, eveniment devenit deja tradițional – dar oprit o vreme de pandemie – care își propune, așa cum declară CEO-ul companiei, Stefano Albarosa, „să avem un timp de calitate cu clienții noștri și chiar să ne distrăm împreună. Nu e ca și cum nu știm unde sunt clienții noștri sau cum se ajunge la ei. Sau ca și cum nu putem trimite, printr-o simplă apăsare de buton, un mail la mii de firme. Dar un astfel de eveniment este cel mai bun mod de a ne întâlni într-un cadru relaxat.“ Camion Fest se adresează mai ales clienților care achiziționează vehicule rulate, la mare căutare în 2021, dar greu de găsit și la prețuri record, care au înregistrat prima creștere din 2011 încoace, așa cum subliniază directorul de vânzări al companiei pe acest segment, Paul Drăniceanu.

Reamintim că Cefin are o experiență foarte bogată pe piața de vehicule comerciale grele rulate, din 2012 până în 2016, aceasta fiind activitatea sa de bază, și ulterior în portofoliul său au intrat camioanele noi Ford Trucks. Iar 2021 constituie, așa cum declară Stefano Albarosa, „un moment foarte fericit pentru noi în calitate de vânzător de vehicule second-hand, datorită termenelor mari de livrare pentru mașinile noi“.

Concret, vânzările de vehicule rulate ale companiei au crescut cu peste 30% față de perioada similară a lui 2020.

Cefin are în permanență pe stoc circa 180 de camioane (autotractoare, vehicule de construcții și vehicule speciale) și semiremorci rulate, iar vânzările se ridică la 60-80 de unități/lună. Din numărul total circa 15 sunt, acum la jumătatea lui iunie, Ford Trucks. Acestea pot beneficia de finanțare până la șapte ani, în funcție de vârstă, sau de rate, în condițiile în care sunt mai vechi, și, „contra unui cost rezonabil“, de garanție de trei, șase sau nouă luni.

Articole similare

Ad