Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cefin estimerază să vândă 750-800 de camioane Ford noi în 2021…

… în condițiile în care primele șase luni ar urma să se închidă cu circa 350 (50 de autotractoare on-road, 80 de vehicule municipale și 230 de mașini de construcții), iar al doilea semestru este de obicei mai bun.

În 2020 media vânzărilor Cefin a fost de 30-40 de unități/lună, iar în 2021 este de 50-60, obiectivul fiind de a ajunge la 75-80 până la final de an, mai ales că și modelul F-Max pentru transport de mărfuri generale pe distanțe lungi este tot mai apreciat și au apărut primele livrări de flote substanțiale, dintre care cea mai mare, de 76 de unități, către Tir Express, se va face în a doua parte a anului.

Un alt motiv de mulțumire este acela că, deși vânzările de autotractoarele au crescut mult în România, iar Ford Trucks nu are o cotă atât de mare la noi pe acest segment (3,8% și își propune să ajungă la 7-8%), cota per total se menține la 11%, deoarece la construcții și vehicule speciale un camion din patru vândute în țară este Ford.

Modelul nou de autotractor, cu transmisie nouă, care permite reduceri importante de consum, este deja disponibil pentru livrare și, „deși mai sunt câteva detalii de pus la punct, este deja foarte matur, fiabil și competitiv nu numai ca preț, ci și ca performanță“.

Cefin are întotdeauna pe stoc camioane noi de construcții și speciale – basculante, betoniere, mixere, dumpere, gunoiere, skip loadere ș.a., iar pentru comenzi mai mari sau pentru specificații diferite termenul de livrare este de 10-12 săptămâni pentru camioane de construcții și municipale, iar pentru autotractoare livrările se reiau în septembrie, deoarece fabrica este închisă în iunie și iulie din cauza lipsei de microcipuri.

Articole similare

Ad