Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Două treimi din volumele flotei spaniole sunt la intern

Comitetul Național Rutier din Franța (CNR) a realizat în 2020 o monografie despre transportul rutier de mărfuri din Spania, pentru a actualiza datele dintr-un studiu similar din 2015.

Transportul rutier de mărfuri din această țară realizează cele mai mari volume, peste două treimi din total, la intern, unde distanțele medii parcurse sunt de circa 1.000 km, deci caracterul este de distanțe lungi.

În perioada studiată, 2008-2019, activitatea de transport internațional rutier de marfă pe distanțe lungi a fost relativ stabilă, cu o rată de creștere medie anuală de 0,24%. Volumele la internațional au crescut în medie cu 1,9%/an în această perioadă, ceea ce compensează scăderea de 0,5%/an de la intern.

Criza economică mondială din 2008 a afectat mult transportul național, care a avut volume cu 28% mai mici în 2009 decât în 2008, și a durat până în 2013, după care situația și-a revenit rapid și creșterea medie anuală a fost de 4,6% până în 2019.

Cabotajul realizat de flota spaniolă reprezintă 3,5% din transportul internațional rutier spaniol, sau aproape 1,2% din totalul activității de transport a flotei acestei țări, și se face mai ales în Franța (89% din volumul total de cabotaj al flotei spaniole; volumele de cabotaj din Franța s-au triplat în 11 ani, de la 860 la 617 milioane de tone-km) și Germania.

În ceea ce privește cabotajul realizat în Spania, acesta a crescut în 11 ani cu 78%, de la 1.185 la 2.109 milioane de tone-km, dar volumele sunt scăzute, având o rată de 1,26% din volumele de la intern în 2019.

2019Mărfuri transportate (mii tone)Milioane tone-km%Distanță medie (km)Milioane vehicule.km
Total1.542.109249.55910016215.400
Transport național1.455.443165.91066,511410.729
Transport internațional86.66683.64833,59654.671
cu încărcare din Spania42.94544.39917,81.0342.411
cu descărcare în Spania32.95232.17212,99761.849
terță țară4.5714.1441,7907239
cabotaj6.1982.9331,2473171

Articole similare

Ad