Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Crește nevoia de spații logistice: +21% pe primele șase luni. Bucureștiul se află pe primul loc

În primul semestru al anului curent au fost închiriate spații logistice și industriale cu o suprafață cumulată de 360.000 de metri pătrați, în creștere cu 21% față de perioada similară a anului precedent, potrivit datelor firmei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

După un volum de 200.000 de metri pătrați tranzacționați în primele trei luni ale anului, în cel de-al doilea trimestru dezvoltatorii au mai parafat tranzacții pentru spații cu o suprafață de 160.000 metri pătraţi, arată compania într-un comunicat. La jumătatea anului, reînnoirile de contracte au reprezentat 16% din volumul tranzacționat, astfel că cererea a fost determinată în primul rând de contracte noi și de proiecte de relocare. „Bucureștiul a atras aproape 63% din volumul tranzacționat, o activitatea importantă fiind observată și în Sibiu (7% din volumul tranzacționat), Timișoara și Pitești (câte 6%). Printre cele mai importante tranzacții ale celui de-al doilea trimestru pot fi menționate acordul pentru reînnoirea și extinderea depozitului Altex din cadrul proiectului P3 Bucharest A1 sau închirierea de către A&D Pharma a unui depozit de 9.000 m2 în cadrul CTPark Sibiu.“

După un prim trimestru modest în ceea ce privește livrările de spații noi, cu doar 30.000 m2 dați în folosință, dezvoltatorii au accelerat ritmul construcțiilor, tăind panglica în cel de-al doilea trimestru pentru spații noi cu o suprafață de 177.400 m2. Cele mai importante livrări au fost reprezentate de un imobil nou cu o suprafață de 70.000 m2 din cadrul CTPark Bucharest West, alături de centrul de distribuție de 58.000 m2 livrat de WDP pentru Profi la Craiova și de ultima clădire (30.400 m2) a proiectului VGP Park din Timișoara.

Piața logistică și industrială și-a continuat evoluția și în prima parte a acestui an, observând un echilibru bun între cerere și ofertă atât în București, cât și în orașele reprezentative. Majoritatea dezvoltatorilor sunt activi, având proiecte în derulare, iar companiile provenind preponderent din retail online, distribuție și logistică își consolidează volumele, într-un context economic în care populația își menține apetitul pentru consum la un nivel ridicat.” – Rodica Târcavu, Partner, Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

În prezent, dezvoltatorii au în construcție spații noi cu o suprafață cumulată de peste 630.000 de metri pătrați. Bucureștiul rămâne cea mai activă piață, cu proiecte de peste 400.000 de metri pătrați în construcție, astfel că stocul modern de spații logistice din jurul Capitalei se apropie de pragul de 3 milioane de metri pătrați. Dezvoltatorii sunt de asemenea activi în Constanța, Cluj, Timișoara, Pitești sau Arad, astfel că piața spațiilor logistice își continuă dezvoltarea dintr-un colț în altul al țării, în special de-a lungul coridorului IV paneuropean.

Articole similare

Ad