Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Procent mare de firme amendate în Spania, dintre cele controlate în trafic sau la sediu

Comunitatea din Madrid a controlat în prima jumătate a anului 41.758 de vehicule de transport, din care 5.673 au fost sancționate. În plus, Inspectoratul General pentru Transport a organizat și controale la 1.195 de firme de transport de marfă și călători și a aplicat 335 de amenzi.

Aceste verificări sunt parte a planului de acțiune al Inspectoratului pe 2021 și au ca scop garantarea unei organizări corecte a firmelor de transport și creșterea siguranței pe șosele.

Verificările în trafic, care au fost obișnuite, extraordinare sau coordonate, au avut loc în colaborare cu poliția locală, Traffic Group și Garda Civilă. La controalele obișnuite au fost supuse 13.502 vehicule, din care 3.536 au fost găsite cu nereguli și 166 au fost imobilizate. La controalele extraordinare au fost supuse 320 de vehicule pentru transport de mărfuri periculoase, din care 56 au prezentat nereguli, 2.885 de vehicule pentru transport de mărfuri perisabile, din care 212 au avut nereguli, 93 de vehicule pentru transport de muncitor, din care șapte au prezentat nereguli, 358 de vehicule pentru transportul elevilor, din care 99 au fost sancționate, și 3.838 de vehicule cu până la nouă locuri, inclusiv șoferul, din care 1.319 au fost raportate cu probleme. Controalele extraordinare au vizat și greutatea, în cazul a 4.976 de vehicule, din care 182 au fost sancționate, și tahograful, unde au fost vizate 9.600 de vehicule.

Amenzile pentru nereguli cum ar fi depășirea greutății, lipsa autorizației sau a altor documente controlate poate fi foarte grave, de la 1.001 la 6.000 de euro, grave, de la 401 la 1.000 de euro, și medii, de la 100 la 400 de euro.

La controalele coordonate, la care au participat toate instituțiile din Comunitățile Autonome și din Administrația Statului, au fost vizate 1.160 de vehicule, din care 261 au fost sancționate.

În ceea ce privește controalele la sediu, ele au vizat 555 de firme, din care 200 au fost penalizate. În plus, au fost verificate și 64.106 zile de lucru ale 2.472 de șoferi de la 640 de firme de transport de marfă și de persoane, din care 135 au fost sancționate.

Articole similare

Ad