Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cei mai mulți angajați în transporturi sunt în Argeș, București și Cluj

Cele două județe cu cel mai mare număr de angajați la firme de transport sunt aceleași în 2019 și 2020: Argeș, cu 11.955 de persoane în 2020, mai puține decât cele 12.147 din 2019, și București, cu 11.867, în scădere ușoară față de cele 11.952 din 2019. Următoarele două locuri sunt inversate față de 2019: pe al treilea este acum Cluj, cu 10.609 angajați, față de 9.343 în 2019, iar pe al patrulea Bihor, cu 9.744, față de 10.268. Prahova urcă două locuri, cu 7.587 de angajați în transporturi, față de 6.951 în 2019, iar Timiș și Arad coboară câte unul, astfel că ajung pe al 6-lea, cu 7.410/7.754, respectiv al 7-lea, cu 7.195/7.280 de angajați. Urmează Suceava, cu 6.765/6.741 de angajați, și iar o inversare de locuri: Sibiul urcă pe al 9-lea, cu 5.301 angajați în transporturi în 2020 și 5.298 în 2019, și Brașovul coboară pe al 10-lea, tot cu 5.031, dar în scădere față de 5.313.

Și în 2019 și în 2020 doar cinci județe – aceleași cinci – au avut sub 1.000 de angajați în transporturi: Vaslui, Teleorman, Caraș-Severin, Tulcea și Botoșani.

Articole similare

Ad