Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

BAG s-a pus din nou pe controale: amenzi de peste 120.000 de euro privind cabotajul și nerespectarea timpilor de condus și odihnă

Oficiului Federal pentru Transporturile de Mărfuri (BAG) a făcut public recent raportul privind controalele tematice derulate în luna august pentru a verifica respectarea timpilor de conducere și odihnă, starea tehnică a camioanelor, precum și legislația privind cabotajul. Au fost verificate peste 1.500 de vehicule.

Pe 10/11 august, dar și pe 25/26 august, BAG a efectuat verificări la nivel național în 23, respectiv 25 de locații, unde a monitorizat perioadele de repaus săptămânal normal și a verificat respectarea reglementărilor de cabotaj, după care inspecțiile au vizat și starea tehnică. În cadrul controalelor au luat parte 127, respectiv 107 de inspectori de la serviciul de control rutier și de taxare, precum și experții tehnici pentru efectuarea controalelor tehnice la bord.

Tot în august, dar pe 16, BAG a derulat controale tematice la nivel național în 22 de puncte, de data aceasta vizând doar respectarea reglementărilor de cabotaj și perioadele de repaus săptămânal normal. La controale au participat 82 de inspectori de la serviciul de control rutier și de taxare, cât și experți tehnici pentru efectuarea controalelor tehnice la bord.

În cadrul acțiunilor de control din 10/11 august, BAG informează că au fost verificate 717 vehicule. Dintre acestea, 146 au fost verificate pentru respectarea perioadei regulate de odihnă săptămânală și 699 vehicule pentru respectarea reglementărilor de cabotaj. De asemenea, 35 de camioane au fost verificate de inspecții TUK pentru defecte tehnice. Inspectorii au fost identificat 32 de încălcări privind regimul de cabotaj. Totodată, din cele 35 vehicule inspectate tehnic, în cazul a cinci dintre ele au fost constatate probleme tehnice.

Controalele din 16 august au vizat 260 de camioane, cele mai multe, respectiv 242, pentru Regulamentul 561, 91 pentru cabotaj și 12 pentru starea tehnică. Rezultatele controalelor au arătat abateri pentru 33 de vehicule privind interdicția de a efectua repausul săptămânal regulat la bordul vehiculelor, șase au încălcat legislația privind cabotajul și, de asemenea, inspectorii au constatat mai multe probleme privind starea tehnică.

Nu în ultimul rând, în cadrul acțiunilor din 25/26 august, 591 de camioane au fost verificate, majoritatea pentru respectarea cabotajului.

La finalul lunii, BAG a aplicat amenzi totale în valoare de 121.852 de euro pe toate aspectele legii privind regimul camioanelor.

Articole similare

Ad