Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

E timpul ca marii clienți să ofere prețul corect! Deficitul de camioane pe intern, speculat de firmele mici

Transportul intern a fost caracterizat de o stare de incertitudine, în special în prima parte a acestui, în special în rândul clienților care „intraseră în 2021 cu gânduri de a face economii ridicate în zona de transport“. În plus, transportatorii mici au profitat de lipsa camioanelor și au mărit prețurile.

Începând cu finalul lunii martie, aprilie, piața s-a dezmorțit, doar că a reapărut fenomenul lipsei de capacitate, în special în sezonul cald, atunci când DGH Log & Sped, companie românească specializată în expediții în transportul intern, s-a lovit și de mult neprofesionalism din partea colaboratorilor săi, care nu și-au respectat contractele, „iar tu ai volumele asumate și trebuie să găsești camioane“. Din acest punct de vedere, managerul DGH, Dragoș Ghiță, caracterizează 2021 ca fiind un an în care transportatorul a făcut legea, profitând de lipsa camioanelor.

Oficialul companiei a avut discuții cu o parte din tracționiștii săi, iar aceștia au preferat să lucreze pe bursă în ideea că obțin prețuri mai bune tot de la compania de expediții, pentru aceleași curse pe care le-ar face pe baza contractului.

Le-am explicat că pot beneficia de respectivele tarife doar o perioadă limitată, din toamnă volumele urmând să scadă și vor sta cu camionul tras pe dreapta. Mi-au răspuns că mai bine trag acum și strâng bani deoparte, apoi se odihnesc până când începe sezonul rece“, explică Dragoș Ghiță. Acestase arată îngrijorat de acest fenomen, pe care îl descrie ca fiind din ce în ce mai prezent în rândurile afacerilor mici de transport.

Piața a dus lipsă și duce în continuare lipsă de camioane pentru că s-a creat acest curent fals a unor prețuri de transport absurd de mari, inclusiv din cauza penuriei de capacitate. Iar clienții nici nu vor să audă. Am avut nevoie și am publicat o cursă cu o distanta de 500 km pe bursă cu 7 și 8 lei pe km. Nu m-a sunat nimeni!“ – Dragoș Ghiță, Managing Partner DGH LOG & SPED.

O ușoară îmbunătățire a fost remarcată la început de septembrie, odată cu terminarea perioadei de concedii și a campaniilor agricole, însă „slăbuț“, nimic care să ducă la o reașezare a prețurilor. „Cu certitudine prețurile pe intern nu sunt unele corecte. Sper, îmi place să cred, că nebunia cu tarifele și cu penuria de camioane vor fi un semnal de alarmă pentru unii din marii clienți care se confruntă cu întârzieri mari ale comenzilor de transport, pentru a regândi politica de licitații și a începe să ofere niște prețuri corecte pentru anul ce urmează, altfel la anul vom auzi de și mai multe falimente“, este de părere omul de afaceri.

Articole similare

Ad