Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

APTE 2002 solicită autorităților să oprească scumpirea polițelor RCA sub pretextul falimentului City Insurance.

Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) solicită public autoritățiloe să nu permit din nou cartelizarea societăților de asigurare și să oprească de îndată scumpirea polițelor RCA sub pretextul falimentului City Insurance. APTE 2002 atrage atenția că falimentul companiei City Insurance este în primul rând un eșec de supraveghere din partea reglementatorului național – Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Când cea mai mare companie de asigurări din piață reușește să păcălească cronic supraveghetorul național, cel mai important faliment despre care vorbim este al Autorității de Supraveghere și abia în subsidiar cel al companiei de asigurări. Vedem cum în prezent, decontarea acestui faliment al supravegherii se încearcă a fi pus, din nou, în locul răspunderii personale, pe toată economia națională, prin scumpirea nejustificată a polițelor RCA, o nouă lovitură dată transportatorilor români”, a declarat Dorin Jurjuț, vicepreședinte al APTE 2002. “Este o metodă deja brevetată în cazul Astra Asigurări și care a avut ca efect proteste de stradă ale transportatorilor în urma scumpirii nelegale a polițelor RCA și în trecut. Și când spun nelegal mă refer la cartelizarea dovedită a societăților de asigurare”, a adăugat Dorin Jurjuț.

APTE 2002 reamintește publicului faptul că, după falimentul Astra Asigurări, 9 societăți de asigurare și asociația lor de profil, UNSAR, s-au înțeles să scumpească nelegal polițele RCA, ceea ce a produs grave prejudicii sectorului transporturilor din România. La fel se încearcă și acum prin solidarizarea UNSAR cu lipsa de supraveghere a ASF manifestată în cazul City Insurance și care în mod evident urmărește din nou cartelizarea. În decembrie 2018, Consiliul Concurenței a amendat 9 companii de asigurare și Uniunea

Națională a Societăților de Asigurare cu 246 de milioane de lei pentru încălcarea reglementărilor naționale și europene din domeniul concurenței în vederea majorării tarifelor la asigurările RCA. Consiliul Concurenței a constatat că prin cartelizare până în noiembrie 2016, și în contextul falimentelor Astra și Carpatica, UNSAR și 9 societăți de asigurare au profitat și pretextat falimentele “nu și-au mai stabilit în mod independent tarifele, ci au acționat concertat pe piață, ținând cont de discuțiile de a-și majora tarifele purtate în cadrul UNSAR”.

Dorin Jurjuț, vicepreședinte APTE 2002: “Ca și în cazurile Astra și Carpatica Asig, neregularitatea economică a fost nu că primele RCA erau prea mici, ci că din tarifele de pe piață, sub scutul supraveghetorului, sumele au fost direcționate în primul rând spre fraude financiare și rămânea prea puțin pentru plata despăgubirilor. Scumpirea polițelor RCA – ca și golirea sumelor din Fondul de Garantare al Asiguraților de atunci și ceea ce se încearcă în prezent, în loc de a merge pe firul banilor – nu este o soluție care să rezolve problema. Din contră, este o soluție care să ofere cvasi-certitudinea că astfel de fraude se vor mai întâmpla și pe viitor, întrucât, atunci când nu mai pot fi acoperite de supraveghetorul ASF, nu există sancțiuni reale, iar pierderile sunt naționalizate și puse pe seama economiei românești.”

APTE 2002 arată că toate asociațiile patronale din transporturi au sesizat repetat Parlamentul României anterior falimentului City Insurance privind manoperele făcute în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară prin ascunderea problemelor reale în privința despăgubirilor (dinamica petițiilor și îngreunarea de către ASF a depunerii plângerilor pentru a da senzația de falsă stabilitate a asigurătorilor și dispreț față de asigurați). Spre exemplu, în 2019, numărul petițiilor s-a majorat cu 300% față de anul anterior, iar ASF a aplicat sancțiuni modice și a permis continuarea modelului de afaceri bazat pe neplată și fraudă. Refuzul conducerii AFS de a se prezenta și a răspunde convocării Parlamentului României din data de 22 septembrie 2021 pentru a da explicații în ceea ce privește falimentul City Insurance ne confirmă, fără dubii, că actuala conducere ASF nu este parte a soluției, ci parte a problemei și că privește cu satisfacție cum asigurările RCA se scumpesc nejustificat. Pasivitatea complice de care a dat dovadă în supravegherea sectorului de asigurări atinge astfel un nou nivel, cel al inacțiunii în contextul scumpirii fără precedent într-o perioadă atât de scurtă de timp (o săptămână) a primelor RCA. Practic, pasivitatea ASF încurajează societățile de asigurare să se cartelizeze din nou, iar prin aceste scumpiri motivate în mod fals de frauda financiară de la City Insurance, societățile de asigurare și asociația lor, UNSAR, care s-au înțeles la preț și până în 2016, încearcă să își recupereze și amenda de aproape 60 de milioane de Euro impusă în 2018 de Consiliul Concurenței, tot din banii asiguraților.

,,Mesajul APTE 2002 este foarte clar: autoritățile să înceteze să mai mutileze sectorul de transport rutier. Scumpirea nejustificată a asigurărilor RCA care se dorește a se face în scopul acoperirii în continuare a fraudelor, fie ele de natura devalizării Fondului de Garantare a Asiguraților în urma lipsei de supraveghere a ASF, fie fraude izvorâte din cartelizare, este o nouă lovitură care se dorește a fi dată sectorului românesc de transporturi. Prima astfel de lovitură a fost dată de către ANAF la începutul anului, când s-a acționat la impozitarea nelegală și retroactivă pe 5 ani a diurnelor din sectorul transportului rutier, contrar a tot ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană. Și ANAF, alături de ASF – care a eșuat în misiunea de supraveghere care justifică însăși existența acestei instituții – se răzbună tot pe economia reală în loc să își exercite onest și lipsit de complicitate mandatul încredințat, a declarat Adrian Pop, Președinte APTE 2002.

Articole similare

Ad