Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Și olandezii se plâng de reglementările din Pachetul Mobilitate referitoare la intermodal

Directorul companiei de familie De Waard Transport, care face intermodal, se arată îngrijorat de efectele negative ale noilor reglementări din Pachetul Mobilitate pentru acest mod de transport, considerând că ele nu numai că vor întârzia atingerea scopurilor intermodalului, dar vor duce chiar la un regres și la un transfer al mărfurilor de pe calea ferată pe șosea. Or, nu aceasta este intenția planurilor climatice europene.

Concret, noile reglementări vor duce la creșterea cabotajului, chiar dacă tot ele vor limita numărul operațiilor la trei în șapte zile, după care este nevoie de o pauză de patru zile în afara țării unde s-a făcut cabotaj. Noile reglementări referitoare la cabotaj se aplică și la prima și ultima parte a transportului combinat, ceea ce pune întregul model de afacere al firmei olandeze în dificultate, deoarece acum ea poate încărca și descărca propriile containere de la intermodal în camioanele sale, dar în curând va fi obligată să părăsească Italia, țara în care lucrează, după trei curse intermodale și să stea departe patru zile, ceea ce îi va afecta organizarea curselor și o va obliga să facă mai puțin intermodal. Firma folosea în trecut 40 de camioane pe relația Italia, dar aceeași cantitate, încărcată în 40 de containere, s-a transferat în opt camioane și un tren, deci 32 de camioane au dispărut de pe șosele, ceea ce a permis creșterea sustenabilității. Or, odată cu noile reglementări din Pachetul Mobilitate referitoare la intermodal, nu se va mai putea face asta. În plus, olandezul se plânge de aceeași problemă ca și transportatorii estici: că dacă vehiculele vor trebui să se întoarcă în țara de origine după cel mult opt săptămâni, ele vor fi în mare parte descărcate, iar faptul că pe anumite relații sunt mai multe vehicule decât mărfuri va duce la scăderi de tarife. Și, deși managerul olandez consideră că Pachetul Mobilitate are și prevederi bune, el include și politici contradictorii, deoarece nu poți, în același timp, să vizezi creșterea volumelor de la intermodal și reducerea emisiilor de CO2 și să introduci aceste reglementări referitoare la cabotaj.

Articole similare

Ad