Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Colaborarea Cefin-BAS Trucks, o situatie „win-win“

Atunci cand a fost regandit modelul de activitate al Cefin, un segment important l-a reprezentat vanzarea de vehicule rulate. Colaborarea cu grupul BAS Trucks a inceput inca din 2006, cand in cadrul Cefin s-a infiintat departamentul specializat de second-hand. Atunci cand vanzarea de rulate a devenit obiectivul principal al companiei, in 2010, a fost clar ca marjele de profit rezultate din vanzarea de vehicule noi nu se mai intorc, astfel ca orientarea pe second-hand-uri era esentiala.
 

„In cazul acestora din urma, competenta dealerului devine foarte importanta. Nu numai pentru a gasi masinile, ci si pentru a le permite ridicarea acestora la un nivel tehnic care sa permita replasarea lor in piata“.
BAS Trucks este printre cei mai mari dealeri de vehicule rulate si cel mai bine organizat, in sensul in care au facut efortul de a standardiza procesul de comercializare a rulatelor. Din 2010, colaborarea dintre Cefin si BAS Trucks a fost mai stransa, pe de o parte in sensul vanzarii de catre Cefin a vehiculelor din stocul BAS Trucks, iar pe de alta parte, pentru a intelege optimizarea businessului. In plus, Cefin face si achizitie de vehicule rulate pentru BAS Trucks. Volumele totale de masini cumparate si vandute pentru BAS Trucks se ridica la 250 de unitati si reprezinta in jur de 20% din volumul de vanzare de vehicule realizat de Cefin.
Parteneriatul comercial a devenit foarte puternic, insa nu s-a ajuns la investitii directe la nivel de actionariat intre cele doua companii. „Este adevarat ca BAS Trucks ne-a sustinut foarte mult in procesul de restructurare, mai ales ca nu foarte multi proprietari de stocuri de vehicule sunt dispusi sa se implice alaturi de o firma aflata in insolventa intr-un parteneriat pe termen mediu si lung. Le-am rasplatit increderea cu rezultate foarte bune“, a precizat Stefano Albarosa.

Articole similare

Ad