Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

DAF rămâne lider pe piața autotractoarelor în Europa, cu peste 20% cotă de piață

„2021 ar fi devenit cu uşurinţă un an în care am fi înregistrat un record de vânzări dacă nu am fi avut problemele legate de aprovizionarea cu materii prime, care au început în aprilie-mai”, a spus Harry Wolters, preşedinte DAF Trucks NV. Acesta a analizat cererea și vânzările de camioane în funcție de evoluția economică în general în Europa și evoluția volumelor de transport.

Astfel, potrivit analizelor Eurozone Economic Sentiment Index, după scăderea bruscă a economiei în 2020, în contextul pandemiei, 2021 a adus o creştere accentuată a cererii de produse şi servicii şi o creştere implicită a PIB de la -5% la +5%.

Volumele de transport nu au cunoscut o scădere accentuată în 2020, dacă e să ne raportăm la nivelul kilometrilor taxaţi în Germania, datele arătând o scădere uşoară în primăvara-vara lui 2020, după care traficul pe autostrăzile germane a crescut peste nivelul maxim înregistrat la finalul lui 2019.

Cu toate acestea, sunt şi factori care împiedică creşterea economică, precum scumpirea motorinei şi criza de componente.

În ceea ce priveşte vânzările de camioane, acestea au crescut constant în ultimii zece ani, de la circa 220.00 pe an (2012) la 320.000/an în 2019. După o scădere accentuată în 2020 – cca 235.000/an – 2021 se va încheia probabil cu 260.000-280.000 de vehicule grele vândute. Pe segmentul de vehicule de tonaj mediu, volumele sunt aproape constante din 2012 (cca 51.000 de unităţi) şi până în prezent (48.000).

DAF deţine 16,8% cotă de piață pentru autovehicule grele pe primele 6 luni din 2021, fiind pe locul al treilea după Mercedes-Benz (19%) şi Scania (17%) şi urmat de MAN (16%) şi Volvo (15%), Renault Trucks şi Iveco, cu 8 şi respectiv 7%.

În ceea ce priveşte vânzările de autotractoare de peste 16 t, DAF continuă să fie lider cu o cotă de piaţă de 20,2%, fiind urmat de Volvo (18,2%), Scania (17,5%), Mercedes-Benz (16%), MAN (13%) şi Renault Trucks şi Iveco cu câte 7% fiecare.

DAF este lider pe piaţa autotractoarelor din 2017, fiind depăşit, pentru o scurtă perioadă de timp, de Scania, în 2019, după care a revenit în topul clasamentului.

“Au fost vremuri provocatoare, dar avem toate motivele pentru a fi mândri, deoarece producția a continuat chiar și în condițiile coronavirusului și a lipsei de materii prime din cauza inundațiilor și a incendiilor în uzinele furnizoare din Malayezia și Vietnam”, a mai spus Harry Wolters.

DAF a sărbătorit producția axei cu numărul 3.000.000, cu ocazia aniversării a 50 de ani de producție de axe în Westerlo. Anul acesta s-au sărbătorit și 20 de ani de Paccar Financial Services în Europa, crescând de la 8 la 16 piețe din 2001 până în prezent, precum și cel de-al 10.000-lea camion construit local în Taiwan și lansarea modelului LF electric în UK.

Până la mijlocul lui octombrie, DAF Trucks NV vânduse 11.600 de camioane DAF din noua generaţie, majoritatea XF (43%) şi XG (41%). Circa 16% din totalul comenzilor a vizat XG+.

Articole similare

Ad