Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii exasperați cer infringement împotriva Austriei din cauza restricțiilor din Tirol

Despre regiunea Tirol (Austria) se spune că duce de peste 15 ani o politică ostilă transportului rutier prin interdicțiile de circulație pe care le impune sub pretextul îmbunătățirii calității aerului, și care afectează mai ales tranzitul spre Italia. Inclusiv în 2021 au apărut noi astfel de restricții, inclusiv pentru vehicule Euro 6, care nu mai pot circula spre Italia noaptea pe A12, principala conexiune cu Brenner.

Tirol nu este doar o regiune foarte potrivită pentru vacanțe, ci și una de tranzit. Totuși, guvernul său face tot ce poate pentru a descuraja transportul rutier și, în plus față de interdicția de a conduce camioane la final de săptămână, mai există de câțiva ani o interdicție sectorială, în afară de cele de sărbători, pe timp de noapte sau pe A12, ceea ce obligă mărfurile să fie încărcate în tren, folosind Ro-La. Dar acesta nu are suficientă capacitate pentru întregul trafic din zonă. Și, deși Curtea de Justiției a Uniunii Europene (CJUE) a decis în 2011 că Tirol trebuie să folosească mai multe trenuri, orele la care sunt programate conexiunile nu se potrivesc cu cerințele utilizatorilor.

Din cauza acestor restricții, camioanele pot porni la drum doar după 5:00 dimineața, ceea ce sigur că duce la aglomerare în trafic, astfel că Tirol a stabilit așa-numitele măsuri de dozare, pentru a repartiza traficul pe ore, ceea ce duce la blocaje și mai mari. De exemplu, în ianuarie 2020 a existat un ambuteiaj pe partea Germaniei de 80 km lungime. Și unde sunt astfel de situații sigur că și nivelul poluării este mult mai ridicat decât dacă vehiculele Euro 6 ar putea merge non-stop, adică tocmai ce vor să preîntâmpine autoritățile din Tirol.

În aceste condiții, IRU și numeroase asociații ale transportatorilor din diverse țări, mai ales din zone limitrofe Alpilor, dar și olandezii de la TLN, i-au solicitat adesea Comisiei Europene să ia măsuri împotriva Austriei și au ajuns uneori la CJUE, reușind să evite ca situația să fie și mai grea decât este acum. Totuși, Tirolul continuă să descurajeze tranzitul camioanelor și nu respectă obligațiile impuse de CJUE. Iar CE declară că este conștientă de măsurile de restricționare a traficului impuse de Tirol, dar nu sprijină suficient asociațiile de transport care vor ca Austria să respecte acordurile UE și să permită circulația liberă a bunurilor.

Un studiu realizat în 2021 de Universitatea Innsbruck (din Tirol!) arată că măsurile sunt disproporționate și contrare legislației europene și că Austria este neglijentă în respectarea deciziilor CJUE de a pune la dispoziție o capacitate feroviară suficientă.

De aceea asociațiile transportatorilor cer lansarea de către Comisie a procedurii de infringement împotriva Austriei, pentru a o obliga să respecte deciziile de până acum.

Articole similare

Ad