Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Bipmobile își extinde rețeaua de fulfillment și curierat Mail Boxes Etc.

Bipombile, transportator internațional de mărfuri cu sediul în Timișoara, a intrat pe piața de curierat și logistică dedicată ecommerce prin achiziția francizei master a Mail Boxes Etc. (MBC), companie americană specializată în soluții de ambalare și curierat, logistică și fulfillment.

Franciza MBE a fost adusă în România de antreprenorul Adrian Minea, Managing Director Bipmobile, care accelerează extinderea la nivel național și își propune să ajungă la o rețea de 100 de agenții și afaceri de 10 milioane de euro în următorii 10 ani. Pentru 2022, antreprenorul român își propune să dubleze numărul acestora și să ofere servicii de ambalare, curierat și logistică unui număr cât mai mare de companii din toată țara. Franciza, care prin cele 2.800 de agenții existente la nivel internațional a avut vânzări de peste 1 mld. de dolari doar în 2020, a început să opereze în România în 2019. Până la finalul acestui an, rețeaua locală Mail Boxes Etc va ajunge la 5 agenții, două în București și câte una în Cluj, Bacău și Negrești Oaș.

Mail Boxes Etc este soluția care completează portofoliul de servicii al Bipmobile, holdingul pe care l-am dezvoltat, specializat în transport internațional. Dacă Bipmobile acoperă nevoile de transport identificate pentru companii medii, mari și foarte mari, MailBoxes Etc este soluția pentru companiile mici și medii, care au nevoie de transport în condiții de siguranță pentru colete și plicuri. Oportunitatea de a aduce Mail Boxes Etc în România a venit odată cu un mesaj primit pe rețeaua LinkedIn din partea echipei de dezvoltare Mail Boxes Etc. Worldwide și după o analiză rapidă, am decis că este momentul să aducem soluția și în România. Am semnat contractul în 2019 și, în ciuda contextului economic nefavorabil generat de pandemie, suntem optimiști că vom reuși să ne atingem obiectivul de 100 de agenții în 10 ani. Anul acesta, rețeaua din România va ajunge la 5 sau 6 agenții iar pentru 2022 estimăm că vom dubla numărul lor” – Adrian Minea, antreprenor, deținătorul masterfrancizei Mail Boxes Etc pentru România.

Mail Boxes Etc. oferă servicii integrate de ambalare și curierat, logistică și fulfillment, poștă și management poștal, secretariat și customer service, atât pentru companii, cât și pentru persoane fizice. Totodată, compania prestează și servicii de graphic design, print și de marketing, oferind pachete personalizate în funcție de nevoile și preferințele fiecărui client. Astfel, într-o agenție MBE se găsesc trei domenii principale de business în același loc: ambalare și curierat, grafic design și print, micrologostică și fulfillment  cărora, datorită terminației ETC, le pot fi adăugate numeroase alte servicii personalizabile, în funcție de nevoile clienților. Compania promovează astfel în România conceptul de One Stop Shop. „Necesitatea firmelor de avea un partener local, accentul mare pe zona de e-commerce și conceptul MBE unic pe piața din România impulsionează antreprenorii și persoanele cu inițiativă să ne descopere și să candideze pentru franciza Mail Boxes Etc. Activăm într-un domeniu cu un potențial uriaș, în continuă creștere în ultimii ani și în care este nevoie de servicii premium, ca cele oferite prin MBE”, a explicat Alina Scripca, Business Development Manager pentru România la Mail Boxes Etc.

Condiții pentru francizați. Investiția inițială

Pentru a atinge ținta de 100 de agenții deschise în sistem de franciză în România, în următorii 10 ani, MBE caută parteneri cu spirit antreprenorial, dornici să dezvolte o afacere care oferă servicii integrate clienților. În funcție de zona/orașul în care va fi deschisă agenția, taxa de franciză este curpinsă între 10.000 și 16.000 de euro, la care se adaugă cheltuielile cu amenajarea spațiului (minimum 70 mp), care pot crește investiția inițială cu încă maximum 10.000 de euro.

„Obiectivul nostru este să punem la dispoziția firmelor locale servicii personalizate, ca de exemplu: preluarea coletelor în baza unui orar prestabilit și agreat cu clientul astfel încât acesta să își poată organiza activitatea fara a-și bloca ziua, în așteptarea livrării. Deasemenea, pentru clienții MBE avem servicul de Customer Care dedicat, ocupându-ne noi de tot ce înseamnă relația cu curierii livratori pentru orice aspect legat de expedițiile clienților noștri. Din ianuarie 2021 când am început dezvoltarea la nivel național a rețelei MBE în România, am întâlnit oameni interesați care   înțeleg foarte bine importanța servisării clienților la standarde premium și care au fost încântați să ni se alăture”, a adăugat managerul de dezvoltare al MBE în România.

MBE asistă viitorul francizat nu doar din perspectiva respectării cerințelor de amenajare, dar și al realizării unui plan de business care va sta la baza succesului viitorului antreprenor. La nivelul rețelei internaționale, o agenție realizează în medie o cifră de afaceri anuală de 360.000 de euro, însă sunt și agenții unde veniturile anuale depășesc câteva milioane de euro. 

După prezentarea planului de afaceri și încheierea contractului, francizații beneficiază de training și consiliere din partea MBE, precum și de asistență pentru amenajarea sediului agenției în concordanță cu standardele companiei la nivel mondial. Pentru funcționarea optimă a unei agenții este nevoie de două persoane, respectiv un Store Manager, care administrează̆ activitatea din agenție, și un Agent de Vânzări. Odată cu creșterea businessului, o agenție mai poate angaja și un șofer, care să preia coletele de la clienți.  O agenție nu are nevoie de o flotă de mașini/camioane pentru a realiza serviciile de curierat, deoarece MBE este un integrator al curierilor deja existenți pe piață, dar oferă în plus servicii adiționale necesare precum: ambalare, depozitarea stocurilor și managementul acestora, administrarea rambursurilor și retururilor etc.

Adrian Minea, master francizorul Mail Boxes Etc, este fondatorul Bipmobile, companie de transport internațional de mărfuri, cu o cifră de afaceri anuală de peste 15 milioane de euro. Bipmobile este unul dintre membrii fondatori PALLEX, rețea internațională de distribuție paletizată a mărfurilor.

Fondată în San Diego, California, în 1980, Mail Boxes Etc. a fost adusă pe piața din Italia în 1993 de Graziano Fiorelli și, de la deschiderea centrului pilot, rețeaua italiană MBE a crescut la peste 560 de centre. În prezent, compania are 2.800 de agenții operaționale în 53 de țări și a încheiat anul 2020 cu vânzări de peste 1 mld. de dolari, la nivel de rețea.

Articole similare

Ad