Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cost/km de 1,30 de euro pentru austrieci și pondere uriașă a taxelor de drum

CNR (Comitetul Național Rutier din Franța) a publicat de curând un studiu referitor la activitatea, specificul și costurile de exploatare ale flotei austriece de ansambluri de 40 t pentru transport internațional pe distanțe lungi, studiu pe care l-a realizat la începutul lui 2020, înainte de criza sanitară, astfel că datele pot fi comparate cu cele din studiile similare realizate pentru alte țări.

Costurile de exploatare ale transportatorilor austrieci au fost determinate mai ales pe baza interviurilor realizate de CNR cu managerii a 12 firme, pe care i-a intervievat față în față. Este vorba de companii care fac transport pe distanțe lungi, măcar în parte la internațional, care au între 1 și 158 de camioane, între 1 și 182 de semiremorci, între 2 și 165 de șoferi și cifre de afaceri între 124.140 și 80.250.000 de euro/an și merg mai ales în Germania, Italia, Franța, dar și în câteva state estice (deși aici nu sunt competitive din cauza costurilor mai mari). Proximitatea geografică, unitatea lingvistică și o cultură socio-profesională asemănătoare fac din Germania a doua piață importantă pentru firmele austriece, care găsesc ușor clienți în sudul Germaniei. Unele angajează șoferi din est pentru a explora piețele de nișă vârf de gamă din Ungaria, Slovacia și Cehia. CNR atrage atenția că informațiile rezultate din aceste interviuri nu pot avea valoare statistică. Totuși, ele aduc mai multă lumină cifrelor și informațiilor obținute din alte surse: statistici oficiale și informații de la experți de pe piața austriacă.

În Austria flotele se înnoiesc frecvent, ceea ce asigură o calitate ridicată a vehiculelor și serviciilor. Camioanele șj semiremorcile sunt de dată recentă, echipate și întreținute bine, iar exploatarea este mai puțin intensivă decât în restul țărilor din Europa Centrală sau în Germania.

Kilometrajul anual mediu parcurs de vehiculele transportatorilor intervievați este cuprins între 90.000 și 128.000 km, iar CNR a reținut pentru calculele sale o valoare apropiată și de cele declarate de șoferi, de 121.000 km/an pentru firmele care au o mare parte din activitate la internațional.

Durata păstrării vehiculelor diferă puțin de la o firmă la alta, transportatorii preferând să schimbe mașinile pentru a evita costurile mari de întreținere, și în cele mai multe cazuri strategia comercială prevede achiziția de vehicule la finalul contractului de leasing pe cinci ani, pentru a le revinde rapid. O parte din firme returnează camionul la constructor pentru a primi unul nou, iar o parte păstrează vehiculele pentru încă 1-2 ani. Și semiremorcile sunt de obicei în leasing financiar pe cinci ani și cumpărate la final de contract pentru a fi apoi păstrate încă 2-6 ani, în funcție de model și de marcă. CNR a reținut o durată medie de deținere a camioanelor de șase ani și a semiremorcilor de nouă ani. O mică parte din firme, mai ales cele mari, încheie leasing pe trei ani, cu contract complet de service, și nu își folosesc opțiunea de cumpărare. Mărcile germane și suedeze sunt preferate cel mai adesea, iar pentru semiremorci se aleg modelele vârf de gamă, uneori cu șasiu ranforsat sau cu suprastructură din aluminiu.

Raportul dintre numărul de semiremorci și numărul de camioane care a rezultat din interviurile cu firme este în media din zonă, de 1,22, puțin peste cea constatată frecvent în Europa Centrală, dar comparabilă cu cea din Germania.

Prețul mediu de achiziție a unui autotractor Euro 6 este unul dintre cele mai mari din Europa, între 90.000 și 98.000 de euro, drept pentru care CNR a reținut o valoare medie de 93.500 de euro, în timp ce o semiremorcă nouă este estimată la 26.500 de euro.

Dobânda este de 1,4% pentru camioane și de 1,7% pentru semiremorci, așa cum a aflat CNR tot din interviuri, și este sub cele întâlnite în alte părți ale Europei. În cele mai multe cazuri avansul este de 10% și opțiunea de cumpărare este simbolică, de 1% din prețul vehiculului nou.

Unele firme mari apelează la contracte de finanțare cu numeroase servicii incluse: întreținere, anvelope ș.a., ceea ce face dificilă repartizarea costurilor, pentru a armoniza acest studiu cu cele realizate de CNR pentru alte țări. Dar, cu ajutorul informațiilor despre dobânzi și despre condițiile contractuale pe care le-a aflat la întâlnirile cu firmele de transport s-a făcut și un calcul al costului anual de deținere a unui ansamblu articulat de 40 t: în condițiile în care se plătesc, în medie, aproape 12.060 de euro pentru camion și 2.686 de euro pentru remorcă și raportul dintre numărul de semiremorci și cel de camioane este de 1,22, se ajunge la un total de 15.340 de euro/an.

Prețul mediu al motorinei în 2020 în Austria era de 0,8750 euro/l fără taxe, conform datelor din Buletinul Comisiei Europene. În timpul întâlnirilor cu firmele, CNR a remarcat că aproape 40% din carburantul consumat este cumpărat vrac, diferența de preț față de alimentarea de la pompe fiind de 6 cenți/l. Firmele austriece alimentează și din Germania (unde costa 0,9441 de euro/l), cu aproape 20% din cantitatea totală pe care o consumă anual, și din Luxemburg (0,8300 de euro/l), Franța (1,0505 euro/l, din care se recuperează 0,2172 de euro/l) și Ungaria (0,8329 de euro/l, din care se recuperează 0,0245 de euro/l), cu câte 5% fiecare. Ținând cont de aceste detalii, prețul mediu la care alimentează firmele austriece era în 2020 de 0,8572 de euro/l. Consumul mediu de carburant este estimat la 28,7 l/100 km, o performanță bună datorită rulării aproape numai pe autostrăzi și cursurilor de condus economic pe care le fac șoferii.

Firmele austriece apelează în mare măsură, mai ales cele medii și mari, la leasing cu contract de întreținere inclus. Costul lunar este de 800 de euro pentru un contract de întreținere în cazul unui leasing pe cinci ani cu posibilitate de cumpărare pentru autotractor, deci de 9.600 de euro/an, dar aici se include de obicei și întreținerea anvelopelor, fără cumpărarea acestora. Un contract de întreținere fără anvelope ar costa aproape 750 de euro/lună, deci 9.000 de euro/an. Pentru aproape un sfert dintre firmele intervievate, existența unui atelier propriul împarte la doi bugetul pentru întreținere și reparații, iar pentru cele care preferă atelierele independente costul este estimat la 7.500 de euro/an. În ciuda diversității de practici întâlnite la firmele intervievate, valorile par omogene, iar CNR a reținut pentru studiul din 2020 8.200 de euro/an-vehicul.

În cazul atelierelor proprii, costul cu întreținerea anvelopelor este adesea inclus în costul de întreținere și reparații. Conform declarațiilor transportatorilor austrieci și pe baza câtorva detalii din contracte, costul anual cu pneurile pentru un ansamblu articulat de 40 t este cuprins între 2.200 și 4.250 de euro, astfel că CNR a reținut valorile culese de la firmele care au o contabilitate detaliată, pe bază de sisteme informatice, și care au indicat 3.350 de euro pentru un ansamblu de 40 t.

Taxele de drum sunt mai mari decât carburantul pentru unele firme austriece, câtă vreme se plătește peste 0,40 de euro/km pentru drumurile din propria țară, la fel pentru cele din Slovacia, aproape jumătate pentru Germania și Italia, iar autostrăzile reprezintă peste 85% din parcursul camioanelor austriece care fac internațional pe distanțe lungi. Deci valoarea anuală medie se apropie de 27.000 de euro. În acest calcul nu este inclusă eurovinieta, în cazul firmelor care ajung în țările unde aceasta este în vigoare. Costul cu feribotul este neglijabil pentru cele mai multe firme austriece, pentru care piețele principale sunt cele de pe continent. Dar unele, care lucrează în Elveția, Slovenia, Italia sau Franța, au costuri cu tunelurile, mai ales Karawanken (Slovenia), Brenner (Italia) și Mont Blanc (Franța). Așa că se ajunge la un total de 28.400 de euro/an pentru un transportator austriac standard.

Asigurarea vehiculului se compune din asigurare terță obligatorie și asigurare care acoperă toate riscurile, Casco, iar valorile indicate de firmele intervievate sunt destul de omogene și se situează între 1.600 și 2.100 de euro/an/ansamblu, astfel că CNR a reținut o medie de 1.850 de euro.

Iar taxa anuală pe axă pentru un ansamblu austriac de 40 t este de 912 euro.

Cele mai multe firme intervievate își cunosc foarte bine costurile administrative și componentele lor, ele fiind conduse în general de manageri profesioniști, cu pregătire în domeniu. De aceea răspunsurile lor referitoare la costurile administrative au fost foarte exacte: 9,5% din costul total de transport, adică aproape 15.000 de euro/an/vehicul.

Cu tot cu costurile administrative se ajunge la o cheltuială totală de 157.510 euro/an, adică 1,30 de euro/km.

Unele componente ale costului diferă față de cele înregistrate în alte state europene, începând cu taxele de drum, care în Austria sunt foarte mari. Și întreținerea/reparațiile costă mult, dar sunt comparabile cu cele din Franța, Olanda sau Belgia.

Alăturat aveți o comparație a costurilor înregistrate de firmele de transport austriece la început de 2020 și de firmelor de transport germane în 2018, când CNR a realizat un studiu similar pentru țara vecină și atât de apropiată ca limbă și cultură și cu relații economice foarte strânse.

Comparații între condițiile și costurile de exploatare, în afară de cele administrative, pentru un ansamblu de 40 t exploatat pe distanțe lungi în Austria în 2020 și în Germania în 2018:

 AustriaGermania
Kilometraj anual (km)121.000130.000
Număr de zile de exploatare/an242240
Raport semiremorci/camioane1,221,25
Costul cu un șofer (euro/an)50.44042.756
Raport șoferi/camioane1,091,12
Cost de deținere și de finanțare a vehiculului (euro/an)15.34016.327
Consum mediu (l/100 km)28,7029,80
Cost unitar carburant (euro/l)0,8571,073
Cost carburant (euro/an)29.76641.556
Anvelope (euro/an)3.3502.700
Întreținere/reparații (euro/an)8.2007.800
Taxe de drum și viniete (euro/an)28.40015.725
Asigurare vehicul (euro/an)1.8503.000
Taxă/axă și alte taxe pe vehicule (euro/an)912929
Total costuri, în afara celor administrative (euro)142.546135.924
Cost raportat la kilometraj anual (euro)1,181,05

Articole similare

Ad