Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Polonezii oferă și mai multă libertate la angajarea șoferilor extracomunitari

Cu peste un million și ceva de ucraineni angajați ca șoferi de camion, polonezii își extend posibilitățile de angajare de șoferi din Belarus, Ucraina și alte foste state sovietice, profitând de limba apropiată și de noile reglementări de la Varșovia.

Înțelegând că transportul reprezintă un sector prioritar pentru economia poloneză, guvernul din această țară a deschis porțile cetățenilor non-europeni pentru a se angaja ca șoferi. Sigur, și alte ramuri ale economiei se vor putea bucura de această relaxare a legislației care elimină obligația unui permis de ședere temporară pentru obținerea vizei de muncă în Polonia.

Astfel, pentru a obține un permis de muncă în această țară, cetățenii non-comunitari nu vor mai trebui să își declare o adresă în Polonia și nici să dovedească că are un venit regulat. În plus, valabilitatea permisului a fost majorată de la șase la 24 de luni, cu obligația angajatorului de a plăti imigrantului un salariu peste sau egal cu salariul minim pe economie. Lista industriilor care vor beneficia de această măsură nu a fost încă publicată de Ministerul Economiei și, cel mai probabil, va include și transportul rutier, deoarece firmele de transport se plâng de multă vreme de o lipsă acută de șoferi profesioniști.

Pe lângă firmele de transport polonez vor profita și firmele lituaniene care s-au stabilit sau încă urmează să se stabilească în Polonia pentru a-și face centre operaționale mai apropiate de centrul economic al Europei și a putea satisfice condiția de întoarcere a camioanelor în țara de origine la fiecare 8 săptămâni. În timp ce România încă e mai catolică decât Papa și face extrem de dificilă dacă nu imposibilă angajarea de șoferi ucraineni, Polonia și Lituania ies câștigătoare în lupta pentru piața de transport international și datorită facilităților extinse de a angaja șoferi ieftini din fosta URSS, posibilitate pe care și Germania o explorează și o anunță chiar ca sigură pentru viitorul apropiat.

Articole similare

Ad