Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

MAN Lion’s City E, testat în condiții reale de trafic în România

Autobuzul electric MAN Lion’s City E a fost inclus în flota de transport public a orașului Oradea la începutul lui decembrie, pentru a fi testat în condiții reale de exploatare. Vehiculul urmează să fie testat și în alte orașe din zona de vest a țării.

„Ne bucurăm că MAN Lion’s City E, autobuzul 100% electric, este testat în România, așa cum se întâmplă și în celelalte țări europene. Suntem siguri că va convinge prin fiabilitatea și eficiența sa“, a declarat Elena Claudia Iordache, CEO MHS Truck & Bus.

Modelul prezent la Oradea are 12 m lungime şi este dotat cu un pachet de baterii compus din șase unități, ce au o capacitate totală de stocare de 480 kWh. Autonomia garantată este de 200 km, dar poate creşte în funcţie de trafic şi de condiţiile meteo.

La interior, MAN Lion’s City E are 35 de locuri pe scaune, spațiu pentru cărucior lângă ușa a 2-a, iluminare interioară cu LED, sistem de aer condiționat, unitate de încălzire cu putere minimă de 20kW și încălzire auxiliară. Postul de conducere al șoferului în versiune Lion’s City Pro este dotat cu scaun rotativ Isri ProActive 2, îmbrăcat în piele, cu încălzire și control al climei și centură de siguranță în 3 puncte. În plus, este dotat cu cameră retrovizoare și monitor de 6,5 inch.

„Viitorul mobilității urbane este electric. Ne dorim să susținem operatorii de transport în trecerea la mobilitatea fără emisii, de aceea, alături de partenerul nostru MHS Truck & Bus, oferim un concept complet, care include sfaturi despre electromobilitate și soluții personalizate“, a declarat Heinz Kiess, Senior Manager, Head of Product Marketing Bus, MAN Truck & Bus SE.

Articole similare

Ad