Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Vânzări bune pentru Renault la nivel mondial

Pe o piață în scădere cu peste 5%, Renault a înmatriculat în România 10.144 de vehicule, înregistrând o cotă de piață de 7,3% (-0,8 puncte vs 2020) și ocupă a doua poziție în topul mărcilor importate înmatriculate în 2021. Cel mai vândut model al mărcii rămâne Renault Clio, cu un volum total de 2.945 unități. Urmează Captur și Megane cu 2.017 unități, respectiv 1.765 unități, încadrându-se în top 15 modele, cu o cotă de piață cumulată de 5,6%.

Gama de vehicule utilitare ușoare Renault a fost completată anul trecut, prin lansarea noilor modele: Express, aflat la prima generație, Kangoo și Trafic, care au performat în segmentele lor. Renault se situează pe locul 2 mărci importate cu 2.063 de unități, înregistrând o cotă de piață de 12%, în creștere cu +1,7 puncte față de anul precedent.

Gama E-TECH, dedicată vehiculelor electrificate, cunoaște un succes remarcabil și în România, reprezentând 23% din vânzările de vehicule de persoane ale mărcii Renault. Vehiculele 100% electrice au reprezentat un volum total de 372 de unități (5% cotă de piață, locul 3 mărci importate), din care 347 ZOE și 25 Kangoo Z.E. În zona de vehicule hibride și plug-in hibride, Renault a avut rezultate deosebite, cu un volum total de 1.521 de unități, din care 905 Captur, 397 Arkana și 219 Clio. În cazul modelului Arkana, cel mai recent SUV al mărcii, lansat în aprilie 2021, 1 din 2 vehicule vândute este în versiune E-Tech.

Piețele din afara Europei reprezintă acum 44% din vânzările producătorului auto (+2 puncte față de 2020) și se concentrează mai mult pe profit. Lansarea Noului Renault Duster a contribuit la succesul strategiei noastre și a înregistrat vânzări mari: 41.000 de unități în Rusia (+31%), 22.000 de unități în Brazilia (+15% față de 2020), 6.200 de vânzări în Mexic (+55% față de 2020) și 9.100 de vânzări în Columbia (+34% față de 2020).

În India, Noul Renault Kiger este un succes, cu 29 000 de unități vândute. Reprezentând deja 30% din vânzările Renault, confirmă strategia de upselling a Renault pentru această piață.

Pentru piața de vehicule utilitare (fără pick-up) Renault recuperează primul loc european cu numeroase lansări de succes. O gamă cu totul nouă de vehicule utilitare este acum disponibilă pentru clienți, cu noile Express Van și Kangoo Van. Organizația International Van Of The Year a premiat noua furgonetă Kangoo drept Van of The Year 2022, recunoscând punctele forte ale diviziei comerciale ușoare Renault.

În Europa, cota de piață a vehiculelor utilitare ușoare a atins 15,7% (+1 punct față de 2020, fără pick-up). Renault ocupă locul 1 în segmentul furgonete mici și locul 2 în segmentul furgonete medii/mari.

Renault rămâne liderul incontestabil al segmentului LCV în Franța, cu 124 700 de vânzări și 28,8% din cota de piață cu cele trei modele cel mai bine vândute: Renault Master, Renault Trafic și Renault Kangoo Van.

Fabrice Cambolive, Renault brand Sales and Operations Senior Vice President, concluzionează:

„Aș dori să mulțumesc partenerilor noștri de afaceri și echipelor de vânzări pentru obținerea unor rezultate impresionante, în ciuda condițiilor existente. Renault a reușit să realizeze 1 din 3 vânzări cu tehnologia E-Tech și 1 din 2 vânzări pe canalul de retail. Renault profită de aceste rezultate bune obținute în 2021 pentru a-și consolida traiectoria pozitivă și pentru a se re-poziționa în segmentul C în 2022, pe baza lansărilor noului Megane E-Tech Electric și a noului Austral. Privim spre 2022 cu ambiția de a merge mai departe, încrezători în consistența portofoliului nostru de produse și în abordarea noastră comercială.”

Articole similare

Ad