Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii români, tot mai mulți km pe autostrăzile germane

Datele publicate recent de Oficiul Federal German pentru Transportul de Mărfuri (BAG) pentru 2021, arată că transportatorii cu camioane înmatriculate în alte țări decât Germania au parcurs un număr mai mare de km pe autostrăzile germane față de 2020. România se situează pe locul patru ca și număr de km parcurși.

Analiza a fost făcută pe baza datelor colectate prin sistemul telematic de taxare (Maut) dedicat vehiculelor grele comerciale și nu s-a referit doar la numărul de camioane, ci și la kilometrajul acestora. Cifrele arată că transportatorii străini au parcurs cu 41,9% mai mulți km pe rețeaua rutieră taxabilă din Germania în 2021 comparativ cu anul anterior. În 2020 față de 2019, avansul a fost ușor mai mic, de 40,2%. Cei mai activi sunt transportatorii polonezi, ale căror camioane au parcurs anul trecut 593.995 de kilometri, cu 14% mai mult față de anul precedent. La o distanţă considerabilă urmează vehiculele grele de marfă înregistrate în Lituania (105.089 km), Cehia (95.259 km) şi România (91.824 km). Prima țară vest-europeană aflată în clasament este Olanda, plasată pe locul 5, ale cărei camioane au parcurs pe drumurile din Germania 75.550 km. Podiumul este completat de Ungaria (44.538 km), Slovenia (43.394 km), Bulgaria (38.170 km), Slovacia (35.885 km) și Austria (27.440 km). Camioanele din state țerte, inclusiv cele din Marea Britanie, au înregistrat, în 2021, un kilometraj total de 75.795 km, în creștere cu 6,6% comparativ cu 2020.

Articole similare

Ad