Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Inter Cargo Grup a avut un an record în 2021…

… cu peste 500 de vehicule noi și second-hand vândute: 332 de remorci și semiremorci noi Wielton și Langendorf, 20 de remorci rutiere noi, peste 40 de remorci agricole noi și mai mult de 120 de semiremorci rulate, din toate mărcile, dar mai ales Wielton.

Circa 250 de semiremorci sunt basculabile, împărțite aproape egal între cele pentru transport de cereale și cele pentru materiale de construcții, iar restul sunt majoritar prelate. Inter Cargo a avut și clienți de flote: cele mai mari, dintre care una de 100 de unități, cu livrare în 2021 și în 2022, și una de 30 de unități, sunt de prelate, iar cele de basculante pentru cereale sau construcții au numărat în general 20-25 de unități. Clienții din construcții nu au dat comenzi mari, cu excepția unuia, care a cumpărat 40 de semiremorci, dintre care 15 s-au livrat în 2021 și restul în ianuarie-februarie 2022. Iar unii au împărțit necesarul de vehicule între mai mulți producători, pentru a fi siguri că le vor primi pe toate.

Și cifra de afaceri a Inter Cargo crescut în 2021, cu 20-25% față de 2020, după ce și în 2020 crescuse în aceeași măsură față de 2019.

Alexandru Păunescu, directorul general al companiei, consideră că rezultatele foarte bune din 2021 – un an în care cererea a fost mare și producătorii au fost depășiți de situație – se datorează faptului că Inter Cargo nu a avut termene mari de livrare, deoarece comandă de obicei semiremorci pe un an înainte, „și asta ne ajută când alți producători nu au vehicule pe stoc sau au termene mari de livrare. 2021 însă a fost atipic pentru că cererea a fost mult mai mare decât oferta și toți importatorii, nu numai noi, au pierdut contracte deoarece nu au avut ce vinde.“ Și pentru 2022 Inter Cargo a comandat dinainte toată producția pe care o poate aloca fabrica Wielton pentru România. Dintre aceste vehicule, un sfert au fost deja vândute, „dar e posibil să nu vindem mai mult decât în 2022, deoarece locurile în producție alocate nouă sunt în cel mai bun caz la nivelul din 2021. Putem crește doar dacă primim realocări, ceea ce ar fi posibil din a doua parte a anului, deoarece Wielton va deschide atunci o nouă fabrică.“ În cazul unor modele mai specializate, care nu se potrivesc cu ce s-a pus în avans în producție, termenul de livrare este de nouă luni, iar pentru cele standard, altele decât cele pre-comandate, dacă s-ar găsi locuri în producție, livrarea s-ar putea face în 3-4 luni. În cazul semiremorcilor rulate, Alexandru Păunescu se așteaptă la o creștere a vânzărilor – „piața ne permite asta“ – dar depinde de cum se vor găsi vehicule disponibile.

Articole similare

Ad