Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

IVECO, lider european în ceea ce privește sustenabilitatea

În România în 2021 s-au înmatriculat aproximativ 150 de camioane IVECO alimentate cu CNG sau LNG. În cazul LNG infrastructura este o problemă reală, dar pentru 2022 există discuții referitoare la investiții, iar un producător a anunțat recent că a obținut toate autorizațiile necesare și că va deschide pentru început 2-3 stații de alimentare, astfel încât să poată fi tranzitată toată România.

Andrei Gagea, Business Director IVECO România, admite că scumpirea gazului poate influența negativ apetitul pentru camioanele care folosesc acest tip de propulsie, dar, de asemenea, există semnale că ea este temporară.

Soluțiile pentru un transport ecologic sunt numeroase, nu doar gazul, dar ele trebuie alese în funcție de aplicațiile la care vor fi folosite și de modalitatea de exploatare. IVECO a certificat deja reducerea emisiilor pe care o oferă vehiculele sale și le-a promovat mai devreme și mai susținut decât alți producători, și de aceea este lider de piață în domeniu.

Și camioanele diesel pot fi „ajutate“ să fie mai prietenoase cu mediul prin opționale ce reduc consumul. În cazul gamei de vehicule IVECO WAY care au Connectivity Box clienții pot beneficia gratuit de mentenanță predictivă, monitorizarea vehiculului și asistență de la distanță, diagnoză de la distanță sau actualizare automată a software-ului. Spre finalul anului trecut a fost lansat S-WAY de 490 CP echipat cu motor Cursor 13, proiectat pentru a obține niveluri mai reduse de consum (până la 3%) și în cazul căruia se estimează că pentru misiuni de transport de lungă distanță (120.000 km/an) se pot economisi aproximativ 3.600 de euro/camion/3 ani.

Articole similare

Ad