Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Propunerea CE privind intrarea ilegală a migranților în UE, prea dură pentru transportatori

Pe 31 ianuarie a fost data limită stabilită de Comisia Europeană pentru ca cei interesați să trimită comentarii și opinii pe marginea proiectului de reglementare împotriva transportatorilor care au facilitat traficul de persoane sau introducerea ilegală de migranți în UE sau care sunt implicați în contrabandă. Asociația poloneză de transport și logistică TLP a luat și ea parte la consultarea publică și, în opinia sa, în ciuda ipotezelor corecte, proiectul conține și multe soluții exagerate, care ar putea duce la închiderea companiilor de transport în ale căror vehicule au fost depistați migranți ilegali.

Propunerea nu îi vizează numai pe operatorii rutieri, ci și pe cei feroviari și aerieni care folosesc mijloace de transport pentru a face trafic de persoane sau care, fiind conștienți de scopul și de activitatea infracțională a unui grup organizat implicat în traficul de persoane sau în introducerea de migranți în UE, iau parte la activitățile unui astfel de grup sau care organizează, dirijează, asistă, incită la, facilitează sau consiliază cu privire la săvârșirea infracțiunii de contrabandă sau trafic de persoane ce implică un grup infracțional organizat.

TLP este de acord cu faptul că lupta împotriva crimei organizate ce presupune trafic de persoane și contrabandă ar trebui să fie serioasă și persoanele sau companiile implicate ar trebui să fie pedepsite sever. Dar este preocupată de faptul că, în cadrul acestei lupte, Comisia Europeană propune să își acorde dreptul de a suspenda imediat licența de transportator rutier comunitar, inclusiv în cazul unor acțiuni neintenționate, atât de des observate în special în nordul Franței, unde imigranții intră ilegal în vehiculele transportatorilor rutieri.

CE îi oferă transportatorului posibilitatea de a fi audiat, dar se vorbește doar despre o posibilitate, nu despre un drept sau despre o obligație. Și nu se menționează nici vreo variantă de recurs. În plus, nu se face distincția între răspunderea conducătorului auto și cea a transportatorului într-o situație în care primul decide arbitrar, fără știrea angajatorului, să transporte ilegal persoane într-un vehicul care îi aparține acestuia din urmă. Potrivit CE, cel mai important lucru ar fi suspendarea imediată a licenței transportatorului care are un astfel de șofer. În opinia TLP, asemenea propuneri violează dreptul la libertatea de a oferi servicii în UE și dreptul la un proces echitabil în cazul unei posibile infracțiuni sau încălcări a legii. Aceste aspecte ar trebui decise de autoritățile naționale competente, în urma unor proceduri administrative sau judiciare corespunzătoare. Dar suspendarea imediată a licenței pentru până la un an, fără a se urma proceduri corecte, ar putea duce la falimentul companiei și la pierderea locului de muncă pentru angajații săi. Or, TLP nici nu vrea să-și imagineze o astfel de situație în care o firmă să fie închisă ca urmare a suspendări licenței comunitare de transport și după asta să se descoperă că de fapt nu este vinovată și să fie achitată.

Articole similare

Ad