Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Și olandezii sunt disperați din cauza scumpirii LNG până la 2,50 de euro/kg

Asociația olandeză de transport și logistică TLN îi cere Ministerului Afacerilor Economice o reglementare pentru companiile de transport care folosesc camioane pe LNG și care sunt dezavantajate acum de prețul extrem de mare al acestui combustibil. Asta deoarece mai mulți membrii ai asociației i-au adus la cunoștință în ultimul timp că scumpirea LNG de la 0,90 la 2,50 de euro/kg în doi ani face neprofitabilă utilizarea camioanelor respective.

TLN recunoaște că în aceste momente în care sunt cunoscute ambițiile legate de climă și de protecția mediului nu este o idee bună să ceri subvenții pentru energie fosilă, totuși are argumente în sprijinul unei astfel de solicitări.

Transportatorii care au trecut la camioane pe LNG influențați de sprijinul acordat de guvern și care astfel au adus beneficii pentru mediu sunt acum victimele deciziei lor de a fi mai verzi.

TLN vede oportunitățile de pe piață pentru a accelera folosirea de bio-LNG, care poate reduce și mai mult emisiile poluante din transport, dar frustrarea firmelor care au trecut deja la combustibili alternativi și cărora le este afectat profitul împiedică oportunitățile de creștere a transportului rutier de mărfuri folosind bio-LNG.

De aceea TLN îi propune ministerului o schemă de compensare care să le permită companiilor afectate să continue activitatea.

Articole similare

Ad