Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Şoferii profesionişti din Albania și Kosovo îşi vor putea preschimba mai uşor permisele de conducere

Germania a stabilit proceduri mai simple de preschimbare a permiselor de conducere pentru şoferii profesionişti din Albania, Republica Kosovo, Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, potrivit IHK. Astfel, pentru Albania şi Kosovo, proba teoretică și practică, care anterior era obligatorie la preschimbarea permisului de conducere, va fi eliminată pe viitor, iar Anexa 11 FeV va fi completată în conformitate cu declarațiile făcute de aplicanţi.

În aceste condiţii, şoferii extracomunitari din statele amintite vor putea să aplice mai rapid pentru obținerea certificatului de pregătire profesională iniţială sau continuă pentru transport în Comunitate.

Prevederea nu se aplică şoferilor care au permisul de conducere suspendat, au renunţat la el sau este expirat, ori care a fost eliberat înainte de 10 septembrie 2008 și valabil pentru categoriile D1, D1E, D, DE sau o categorie echivalentă, respectiv eliberat înainte de 10 septembrie 2009, pentru C1, C1E, C, CE sau categorii echivalente.

În cazul şoferilor profesionişti din Republica Moldova se discută doar despre eliminarea examenului teoretic la preschimbarea permisului de conducere, nu şi a celui practic.

Articole similare

Ad