Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

CEVA Logistics crește ponderea pe intermodal între Asia, Orientul Mijlociu și Europa

Ceva Logistics lansează o conexiune zilnică pentru semiremorci și containere High Cube Pallet Wide între terminalul Halkali din Istanbul și terminalul Duisburg cu un timp de tranzit de 6 zile. Integratorul de servicii logistice își îmbunătățește astfel transportul terestru care leagă Europa, Asia și Orientul Mijlociu, cu legături rutiere și feroviare intermodale pentru servicii end-to-end.

La sosirea în Duisburg, operațiunile sunt supravegheate de echipa European Control Tower a CEVA, care sprijină livrările clienților către destinațiile finale prin intermediul propriei rețele de camioane, arată compania într-un comunicat. De asemenea, CEVA Logistics a lansat recent o soluție de tren bloc pentru a conecta Vietnamul de Europa prin China. Serviciul poate fi combinat cu alte soluții multimodale, inclusiv opțiuni pentru camioane și linii maritime pentru clienții care doresc să realizeze conexiuni eficiente între locații din Asia de Sud-Est și Europa. Creșterea volumului feroviar pentru soluțiile feroviare pe relația China-Europa s-a dublat în 2021 comparativ cu 2020, perioadă în care compania a operat 135 de trenuri bloc față de 50 cu un an înainte.

Pentru problema descongestionării frontierei la granița dintre China și Asia de Sud-Est, compania oferă o soluție intermodală rutier-tren-rutier între aeroporturile chineze Pinxiang, Nanning, Kunming, Xiamen și Chongqing spre Thailanda, prin Vietnam sau Laos. Din această din urmă locație, transportul final către Malaezia sau Singapore este realizat pe roți.

Articole similare

Ad